[FOTO] Directorul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș dr. Adrian Ardeț este invitatul emisiunii “Între noi. Rămâne între noi”, de la ora 22

În această perioadă la  Caransebeș  s-a descoperit un vechi cimitir medieval cu osemintele a peste 20 de persoane, toate înmormântate cu capul la răsărit ceea ce dovedește trecutul creștin al orașului de pe Timiș și Sebeș. Cu o zestre istorică aparte, municipiul de pe Timiș și Sebeș își poartă cu mândrie trecutul clădindu-și viitorul printr-un prezent frumos, mai ales că  evenimentele istorice de la sfârşitul anului 1918, ce  l-au găsit pe Miron Cristea în scaunul episcopal de la Caransebeş, îi dau șansa orașului să  poarte cu onoare distincția. Primul Patriarh al României, Miron Cristea, patriarhul eminescolog, deoarece a fost primul român care și-a susținut doctoratul cu  teză intitulată- „Eminescu, viaţa şi opera. Studiu asupra unor creaţii mai noi din literatura română“, iar  în cuprinsul ei poetul a fost numit pentru prima dată „luceafărul poeziei româneşti“, pune Caransebeșul pe harta localităților alese ale țării.

Directorul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș dr. Adrian Ardeț este invitatul emisiunii “Între noi. Rămâne  între noi”, de la ora 22.

La  numerele de telefon 0255.20.60.61 sau 0255.20.60.62 puteți intra în direct cu distinsul nostru invitat.

Pe  frecvenţele 105.6 FM şi 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării,  sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 0315.04.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio România  Reşiţa.

Anca Bica Bălălău

De același autor

Related Articles