[FOTO] Radio România Reșița – partenerul promovării valorilor morale și spirituale

UPDATE: Miercuri, 23 august 2017  – Ora 11.00

Localitatea Vărădia găzduieşte în această perioadă cea de-a cincea ediţie a Şcolii de vară Credinţa altfel, organizată de Episcopia Caransebeşului în parteneriat cu Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte. Tinerii primesc astăzi vizita managerului Radio România Reşiţa, Laura Sgaverdea. La această oră se poartă un dialog deschis despre relaţia radioului cu biserica, tinerii cu necesităţile şi aspiraţiile specifice vârstei.

 

 

——————

Motto:„Noi credem că ceea ce facem noi e doar o picătura în ocean. Dar oceanul ar fi mai mic fără acest strop”. Maica Tereza

 Aşa cum ne-au obişnuit Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte împreună cu părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al eparhiei, sub binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, dacă vrem ca un mesaj de dragoste să fie auzit, el trebuie să fie trimis, fiindcă  pentru a ţine o candelă aprinsă, trebuie să turnăm ulei în ea. Continuitatea frumoaselor lor acţiuni reprezintă un motiv de a împrăştia dragoste, credinţă şi nădejde, altfel cuvintele care nu duc mai departe lumina lui Christos, ar îngroşa intunericul.

Lucrurile bune sunt zalele care formează lanţul iubirii.

Multă lumină şi tinereţe se revarsă în perioada 20-26 august, de la  Vărădia care  găzduieşte  cea de-a cincea ediție a Școlii de vară ”Credința altfel”, organizată de Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

Să nu lași pe nimeni să te întâlnească fără să plece mai fericit.

 „Școala de vară ”Credința altfel” derulează mai multe proiecte cu caracter cultural-educativ pentru eveniment 35 de tineri cu vârste între 14 și 20 ani, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, dar și pentru o delegație de tineri din Episcopia Covasnei și Harghitei. Proiectul şi-a propus să desfăşoare o Şcoală a Valorilor, în fiecare zi de tabără vor sosii unul sau doi invitaţi din diverse domenii de activitate care, vor avea misiunea de a dialoga cu tinerii. Există şi un concurs care se numeşte ”Cine ştie întreabă”! Este foarte important că tinerii au posibilitatea să dialogheze, să primească răspunsuri la întrebări de la cadre didactice, oameni de cultură, oameni de presă, preoţi duhovnici, în general  personalităţi care au ce să împărtăşească acestor tineri.Considerăm că nevoia de modele este foarte mare la adolescenţă şi practic toată viaţa. Tinerii participanți au posibilitatea descoperirii sau redescoperirii dintr-o altă perspectivă a valorilor autentice ale credinței noastre, dar și a valorilor culturale. În prima parte a zilei de luni 21 august în mijlocul tinerilor va fi prezent Preasfințitul Părinte Lucian, episcopul Caransebeșului. Titlul Şcolii de Vară  este ”Credința altfel”  pentru că ne propunem şi o redescoperire a credinţei noastre poate din altă perspectivă pentru aceşti tineri”,  a declarat părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al eparhiei și coordonatorul Școlii de Vară, pentru Radio România Reșița.

Școala de vară ”Credința altfel” Vărădia 2017 este un mic creion în mâinile unui Dumnezeu scriitor care scrie o scrisoare de dragoste lumii!

Epilog:„Dumnezeu nu-ţi cere să reuşeşti, El vrea doar să încerci din tot sufletul”.  Maica Tereza

Anca Bica Bălălău

De același autor

Related Articles