Simona Halep nu a reuşit să câştige turneul de la Cincinnati

143

Halep a pierdut cu Garbine Muguruza în două seturi, 1-6, 0-6, și a rămas la doar cinci puncte în spatele Karolinei Pliskova. Românca a acumulat 6.385 de puncte, față de cele 6.390 ale sportivei din Cehia.

La Roland Garros, Simona avea nevoie să câştige turneul, dar a fost oprită chiar în finală de Jelena Ostapenko, care s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-3. Aceasta a fost prima șansă.

La Wimbledon, în sferturile de finală, ”Simo” a fost la două puncte de numărul unu mondial, dar Johanna Konta a învins-o dramatic, 7-6, 6-7, 4-6.

Ilie Năstase este singurul român care a ocupat locul 1 la simplu. Fostul campion de la US Open şi Roland Garros a fost chiar primul lider mondial din era “Open”.

2 este locul cel mai înalt ocupat de Simona Halep. Prima oară când a ajuns a doua din lume se întâmpla în august 2014 (după finala de la Roland Garros şi semifinala de la Wimbledon).

23 august 1973 a fost data istorică pentru România, în care Ilie Năstase a devenit numărul unu mondial. De atunci au trecut aproape 44 de ani.

Simona Halep a pierdut finala de la Cincinnati cu spaniola Garbine Muguruza, locul 6 WTA. Sportiva din Spania s-a impus clar, fără să-i dea vreo speranţă Simonei. A fost 6-1, 6-0 în final. Simona Halep s-a calificat a doua oară în finala turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, după ce a învins-o, cu 6-2, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 151 WTA. Halep a fost pentru a treia oară în acest an la o victorie de locul 1 WTA, după ce a ratat oportunităţi similare în finala de la Roland Garros şi în sferturile de finală de la Wimbledon.

sursa foto:libertatea.ro