Cadastrare după un secol la Cornereva!

Primii proprietari de teren din comuna Cornereva stabiliţi în urma măsurătorilor cadastrale finanţate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au primit astăzi extrasele de carte funciară în cadru festiv, la care au participat conducerile Primăriei Cornereva şi Agenţiei Judeţene de Cadastru Caraş-Severin.

Evenimentul s-a desfăşurat la Căminul cultural din comună, în prezenţa numeroşilor localnici care au dorit să fie martorii acestui moment istoric la nivelul comunei din Munţii Cernei. Totodată, a fost declanşată oficial campania pentru continuarea măsurătorilor cadastrale în perioada 2017-2019.

A fost un eveniment important astăzi la noi în comună! Am reuşit să finalizăm două sectoare din cadastrul general din u.a.t. Cornereva şi, după cum aţi văzut, am înmânat astăzi cărţile funciare, un lucru important pentru oamenii care nu au avut până acum acte, nu s-a făcut asta de 100 de ani! În al doilea rând, am început campania 2017-2019 pentru continuarea acestei proceduri! Din suprafaţa totală, doar pentru aproximativ 40 de hectare am înmânat extrasele, restul până la 40.000 de hectare mai e ceva! Noi aşa vrem şi ne dorim ca până în 2020 să reuşim să cadastrăm toată comuna! Vă daţi seama că oamenii şi-au dorit acest lucru, chiar nu le venea să creadă, dar acum au văzut că e realitate şi se văd proprietari!”, ne-a declarat Nicolae Novăcescu – primarul comunei Cornereva.

La ceremonie a fost prezent şi Gheorghe Roşeţi – directorul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin :

“Comuna Cornereva, ca toate comunele din judeţul Caraş-Severin, au beneficiat de finanţare din partea Agenţiei Naţionale de Cadastru, prin Oficiul de Cadastru Caraş-Severin, în exerciţiul 2016-2017 şi beneficiază de finanţare şi în 2017-2019. Începutul a fost mai greu pentru că nu am avut experienţă nici noi, nici Primăria şi nici personalul de specialitate care realizează lucrările, azi am finalizat două sectoare şi înmânăm cărţile funciare. Tot astăzi deschidem campania 2017-2019, prima etapă este un sector de peste o mie de imobile, urmând ca odată cu finalizarea acestuia să finanţăm în continuare, până la terminare. Ar fi important să terminăm până în 2019, pentru ca în 2020 să intre în intravilan, întrucât Comisia Europeană condiţionează subvenţia pe suprafaţă de realizarea cadastrului sistematic până în 2020! Nu a existat nicio problemă pe teren – nici în comuna Cornereva, nici în alte comune – măsurătorile reprezintă cea mai simplă acţiune, operaţiunea mai complicată este clarificarea actelor juridice, pe care de regulă proprietarii sau posesorii nu le deţin şi atunci trebuie să coroborăm actele puţine pe care le au cu datele din registrul agriol de la Primărie. Sunt câteva comune care nu au intenţionat să acceseze fonduri dar, totodată , în judeţul Caraş-Severin avem şi nouă localităţi  unde se lucrează cadastrul sistematic pe întreaga suprafaţă, din care şase fac din bugetul propriu cadastrul pe toată localitatea”!

După primirea extraselor de carte funciară, cîţiva localnici ne-au declarat :

“E super, ne pune în posesie, ne ajută cu APIA, care vor să îşi facă un plan pentru animale, pentru pomicultură… Până acum obţineam foarte greu extrasul de carte funciară, pentru că nu a mai fost făcut din, eu ştiu, 1900! Nu apăream niciunde, dar acum în mare parte sunt la zi!

Este un lucru foarte bun care se poate face, deoarece toţi oamenii din Cornereva îşi pot face un titlu de proprietate, benefic fiecăruia, ţinând cont că este gratis, nu se percep taxe… o iniţiativă foarte bună! Ne ajută foarte mult… o grămadă de oameni au terenuri foarte foarte vechi, rămase din generaţii fără ca să primească un titlu de proprietate… Este foarte bun pentru anumite proiecte şi datorită faptului că eşti proprietar poţi să faci orice îţi doreşti!

A decurs foarte bine, ne-au dat extrasul de carte funciară pentru ce s-a măsurat înainte… Las şi eu la copiii mei… e bine, ce e bine, e bine”!

Paul-Sever SMADU

Cele mai citite

Related Articles