Motto: „Dacă munca pe care o faci devine un hobby, atunci eşti omul cel mai norocos”.Marin Moraru

Vulgaritatea a devenit normalitate. Este imposibil ca eu sa trăiesc în această cloacă”,mărturisea cu tristețe Marin Moraru… și a plecat, acum un an, pe 21 august , la vârsta de 79 de ani.

„Ce curaj, ce tupeu, ce îndrăzneală, să gândeşti! (…) Ce curaj avem ca să trăim”!

Născut în zodia vărsătorului, pe 31 ianuarie 1937, regretatul artist ne-a lăsat, la plecare,  mirarea şi tristeţea sa, descumpănirea şi singurătatea, fiindcă de un an  Marin Moraru se joacă de-a Nemurirea pe scena din Ceruri alături de Dumnezeu şi  gongul sună a lacrimă pentru noi pământenii îndoliaţi de absenţa lui.

„De ce vin oamenii la teatru? Pentru că suntem injectaţi în genă cu această curiozitate de a afla despre alţii”, mărturisea cu modestie și recunoștință, afirmând: Dacă munca pe care o faci devine un hobby, atunci eşti omul cel mai norocos. Niciodată nu am lipsit de la o repetiţie. Scena te vindecă de orice. Poţi să ai şi 39 de grade Celsius în seara respectivă, când intri în scenă nu mai ai temperatură, uiţi de durerea de măsea, de călcâie, de stomac. Uiţi că nu ai mâncat, uiţi absolut toate durerile.Nu mi-am dorit şi nici nu mi-aş dori vreodată să fiu nici director de teatru, nici ministrul Culturii. Din simplul motiv că nu-mi place şi nu mi-a plăcut niciodată să diriguiesc vieţile oamenilor”.

„Marin Moraru este una dintre acele minuni pe care le-a creat Dumnezeu pentru ca noi, oamenii de rând, să înţelegem mai bine ce vrea să însemne un om peste care a pogorât Harul Sfânt. Poate pentru a nu-l face prea vulnerabil, prea expus curiozităţii semenilor săi, Dumnezeu i-a dat o înfăţişare de om obişnuit. „Semne particulare n-are”. Ci doar privirea care îi vine parcă din alt tărâm. Într-o clipă, privirea asta poate oglindi tristeţea lumii, şi-apoi toată voioşia, toată candoarea ei. Oamenii obişnuiţi – colegii de teatru, prietenii de-o viaţă – i-au zis „Marinuş”, mărturisea regretata jurnalistă şi scriitoare Silvia Kerim.

 

A crezut în teatru, în harul lui, în colegii şi spectatorii care l-au iubit. A muncit şi a rămas un om modest, şi-a arvunit tristeţea durerii interioare şi şi-a respectat-o cu demnitate, rămânând până în ultima clipă de viaţă un conciliant, un boem, chiar dacă realitatea îl provoca, mărturisea cu sinceritate: „Nu cred nici în ruptul capului în existenţa conflictului dintre generaţii şi nici nu-i înţeleg rostul. Trebuie să ai o anumită atitudine, caracteristică fiecăruia”.

Într-o zi de 21 august, 2017 și-a împlinit ultima curiozitate pământeană: Sunt curios să văd ce e dincolo, pentru că sunt sigur că dincolo este cunoaşterea totală şi nemărginirea”… Și a plecat cu aceeași modestie, onoare și tristețe… a plecat departe de amăgirile şi singurătăţile unei lumi, prea teatrale în vârtejul unor timpuri când spectacolul ieftin a umplut scena vieţii, fără a-şi mai onora Marile Valori, pentru că: „Umorul este foarte elevat. Băşcălia este la îndemâna oricui.România nu mai e ce-a fost. Odată deschisă poarta şi dărâmat gardul am năvălit într-o lume liberă şi n-am ştiut ce să facem cu libertatea noastră. Au apărut vulgarităţi – crezând că asta este normalul, au apărut alpinişti politici, au apărut hoţi, finanţişti de groază.”

„Pentru mine, culmea mizeriei este mizeria spirituală”

Cu siguranță dincolo de zicerea sa: „Personajele rele, cu caractere urâte, sunt, paradoxal, frumoase sau mai bine zis, interesante. Un personaj bun nu are aceeaşi trecere ca unul rău. Cel rău este extraordinar, intens, complex! Personajul rău este mai viu, mai palpabil, pe când personajul bun are un miros de tămâie, este ca un îngeraş. Cât de interesant poate fi un îngeraş?! Ce curaj, ce tupeu, ce îndrăzneală, să gândeşti! (…) Ce curaj avem ca să trăim”!, ne trebuie mult curaj să recunoaștem că: „Un personaj bun nu are aceeaşi trecere ca unul rău în zilele noastre”, dar măcar câţiva dintre voi ştiu că din culisele veșniciei  Marin Moraru o să ne privească  cu  zâmbetul lui trist de pe o stea frumoasă, fiindcă Suntem ce sunt amintirile noastre”!

Odihnă veşnică  în Lumina ce o stăpâneşti  acolo Sus în inima Lui Dumnezeu, Maestre!

Epilog: „Pentru mine, culmea mizeriei este mizeria spirituală”. Marin Moraru

Anca  Bica Bălălău

 

Sursa foto:wikipedia

DISTRIBUIȚI