Trei zile de doliu național în Spania

Premierul Mariano Rajoy a sosit la Barcelona, după ce şi-a întrerupt vacanţa şi după o scurtă reuniune cu principalii responsabili ai forţelor de securitate, a anunţat trei zile de doliu naţional, pentru victimele atentatului.

Spania se află sub nivelul patru de alertă antiteroristă, penultimul, şi deşi a fost lovită de un atentat revendicat de organizaţia teroristă ISIŞ autorităţile nu au decis ridicarea alertei la treapta cinci.

Şeful Guvernului a spus însă că ameninţarea este globală şi că răspunsul trebuie să fie global.

Mariano Rajoy: “Din păcate, noi, spaniolii, cunoaştem durerea absurdă şi iraţională cauzată de terorism. Am suferit lovituri ca aceasta în istoria noastră recentă, dar ştim că pe terorişti îi putem învinge prin unitatea instituţiilor, cooperarea poliţiei, prevenţia, ajutor internaţional şi hotărârea fermă de a apăra valorile civilizaţiei noastre: democraţia, libertatea şi drepturile omului. Şi îi mai putem învinge prin acorduri ample ca în Spania, între principalele partide.”

Ministerul Afacerilor Externe transmite că, în urmă demersurilor întreprinse sub coordonarea Celulei de criză a MAE, convocată din dispoziţia ministrului afacerilor externe, a fost identificat un cetăţean român printre persoanele rănite în atentatul terorist din Barcelona.

Cetăţeanul român în cauza a fost spitalizaţ iar potrivit informaţiilor disponibile în prezenţ starea să este stabilă. Reprezentanţii Consulatului General al României la Barcelona se vor deplasa la spitalul în care persoană rănită este internată, pentru a acorda asistenţă consulară.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.

Cele mai citite

Related Articles