Marea Britanie: Corpurile celor doi români dispăruți au fost găsite de autorități

Corpurile celor doi români, a căror barcă de pescuit s-a scufundat în largul portului Shoreham, în Canalul Mânecii, în urmă cu peste o săptămână, au fost recuperate, a anunţat poliţia britanică, a relatat  BBC News.

Mircea Ilie, în vârstă de 40 de ani, şi Irinel Popovici, în vârstă de 41 de ani, ambii din Brighton, făceau parte dintr-un echipaj de patru români care plecaseră la pescuit pe Canalul Mânecii.

Singurul supravieţuitor, un bărbat în vârstă de 45 de ani originar de la Londra, a fost găsit ţinându-se de o baliză în dimineaţa de 6 august, după ce ambarcaţiunea s-a scufundat. Românul Traian Dumitrache, în vârstă de 50 de ani, a decedat în acea dimineaţă, anunţau autorităţile atunci.

Poliția din Sussex a dat publicității fotografiile victimelor. În prima sunt Mircea Ilie și Irinel Popovici, în a doua Traian Dumitrache:

Corpurile lui Ilie, de la Elm Grove, şi Popovici, de la Barcombe Road, au fost găsite luni dimineaţa, pe 14 august, la aproximativ patru kilometri în largul Portului Shoreham.

Un pescar a alertat Paza de Coastă după ce a văzut un corp în apă. O barcă de salvare aparţinând RNLI Shoreham a fost trimisă, iar aceasta a adus la ţărm şi un al doilea corp, văzut în apă tot luni, două ore mai târziu.

Cele mai citite

Related Articles