Patinoarul artificial funcționează în plină vară la Arad

În baza competențelor generale pe care autoritatea publică locală le are în administrarea domeniului public și privat al municipiului Arad,  prin hotărârea nr.193 din 8 iunie 2017 a fost adoptat regulamentul de organizare si funcționare a zonelor de agrement ale municipiului, respectiv Ștrandul Neptun și Patinoarul municipiului, ambele administrate prin operatorul SC RECONS SA.

Astfel spațiul de agrement Ștrand Neptun va avea trei zone: I-zona ștrandului adulți și tineret ; II- zona ștrandului pentru copii și vârstnici; III- zona casuțelor de agrement.

Primele doua zone funcționează în perioada 1 mai – 31 august după programul luni 13.00-21.00 și marți- duminica 09.00-21.00. În aceste zone agenții economici pot lua ultima comanda cu o oră înainte de încheierea programului iar accesul vizitatorilor se face până la ora 20.00. Dacă vremea permite sezonul estival poate fi prelungit până în septembrie. În prima zi a sezonului, 1 mai, accesul este gratuit. Apoi se face prin plata biletului de intrare ori abonament. În zona III accesul este nelimitat în toată perioada anului.

Accesul în cele două zone este exclusiv pietonal pentru vizitatori și auto pentru proprietarii sau chiriașii căsuțelor de agrement în parcările special amenajate. Autovehiculele de aprovizionare (masa maxima autorizată de 3,5 to) au acces de luni până sâmbătă între orele 7.00-12.00. până în parcarea interioară destinată agenților economici de unde marfa va fi transportată la fiecare agent economic. Accesul mijloacelor de transport în incinta parcărilor se face in limita locurilor disponibile, cu  plata tarifului de parcare.

Patinoarul artificial va funcționa în perioada 1 noiembrie- 30 martie, funcție de condițiile atmosferice de luni până joi între orele 12.00-21.00 în serii de 1,30 ore. Vineri- sâmbătă, între orele 10.00- 23.30 și duminica între orele 10.00-21.30. În afara sezonului de patinaj zona va funcționa ca bază de agrement. Programări de vor face la Administrația zonelor de agrement de luni până vineri între orele8.00-16.00.

Cele mai citite

Related Articles