Peste 200 de mii de copii din România sunt restanţieri la vaccinare!

Un număr de 224.202 copii cu vârste între 9 luni şi 9 ani sunt restanţieri la vaccinare, relevă raportul Ministerului Sănătăţii privind programul naţional de vaccinare.

Dintre aceştia 30.706 sunt copii cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, 25.026 fiind înscrişi la un medic de familie. Restul de 5.680 de copii nu sunt înscrişi la un medic de familie.

La categoria de vârstă 1-9 ani, nu sunt vaccinaţi 194.496 de copii. Cei mai mulţi dintre ei, 155.727, sunt înscrişi la un medic de familie, în timp ce 37.769 nu au medic de familie.

Conform documentului elaborat de Ministerul Sănătăţii, de la debutul epidemiei de rujeolă, în februarie 2016, numărul total de cazuri confirmate până la data de 21 iulie 2017 este de 8.246, înregistrându-se 32 de decese. Epidemia a izbucnit la populaţii de etnie romă din judeţele Cluj şi din Bistriţa, “cu genotip izolat în Italia” sau din alte ţări din vestul Europei.
Raportul mai consemnează că au fost identificate 2.277 de localităţi cu risc de îmbolnăvire a populaţiei de rujeolă, acestea fiind localităţi fără medic de familie, cu acoperire vaccinală sub 95% şi cu populaţie de etnie romă.

Cei aproape 5 milioane de ascultători care aleg zilnic posturile Societăţii Române de Radiodifuziune pot afla de ce este importantă vaccinarea!

Potrivit statisticilor, vaccinarea salvează anual, la nivel mondial, 400 de milioane de vieţi. Principalul avantaj al programelor naţionale de imunizare, susţin specialiştii, este faptul că prin ele se creează imunitatea de grup, iar cazurile de refuz, aflate în creştere uşoară, dar constantă în ţara noastră, compromit acest principiu.

Radio România continuă campania de informare şi conştientizare a părinţilor pentru a-şi vaccina la timp copiii!

Daiana Roşca

 

Cele mai citite

Related Articles