Comportarea în caz de caniculă/Arderea vegetației uscate

În vederea reducerii numărului de arderi necontrolate, dar şi pentru atenuarea efectelor negative produse asupra corpului uman din cauza temperaturile ridicate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al județului Caraș-Severin recomandă cetăţenilor o serie de reguli şi măsuri preventive pe timpul perioadelor caniculare şi secetoase.

Pentru a preîntâmpina efectele nefavorabile ale temperaturilor deosebit de ridicate din timpul verii asupra sănătăţii, trebuie respectate următoarele măsuri:

  • Evitarea expunerii la soare şi folosirea de mijloace de protecţie adecvate (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori deschise);
  • Creşterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi şi optarea pentru o alimentaţie săracă în grăsimi;
  • Evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice;
  • Efectuarea de duşuri şi băi frecvente cu apă sub temperatura cutanată;
  • Persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii trebuie să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate;
  • Evitarea eforturile fizice susţinute în perioada zilei când temperatura atinge valorile maxime. În acest sens, activitățile agricole, precum și activitățile pe şantiere de construcţii și în halele industriale, în cazul în care care nu există posibilitatea asigurării unor condiţii de microclimat corespunzătoare, se vor desfăşura dimineaţa şi seara;
  • Acordarea unei atenţii speciale copiilor, evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, precum și evitarea deplasărilor pe distanţe lungi, în vehicule fără posibilităţi de climatizare.

Temperaturile ridicate din ultima perioadă pot determina creșterea numărului de incendii de vegetație. Vă reamintim că, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale poate fi executată cu respectarea prevederilor legale, respectiv după obținerea documentelor necesare pentru efectuarea acestor activități și cu asigurarea unor măsuri minime de prevenire a incendiilor:

  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât arderea să poată fi controlată; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier, construcţii, reţelele electrice, de comunicaţii, conducte de transport gaze naturale, produse petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor necesare pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

Este interzisă acoperirea cu pământ a focarelor.

Precizăm că, în perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.

Totodată vă reamintim că, în conformitate cu Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul. De asemenea, conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007, amenajarea de locuri pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi se pedepseşte cu amendă de la 1.000-2.500 ron.

 În cazul producerii de incendii, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau apelaţi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă de pe raza localităţii dumneavoastră.

 

De același autor

Related Articles