[FOTO] Un cutremur de magnitudine 6,7 a zguduit Turcia Şi Grecia

152

MAE precizeaza într-un comunicat că nu au fost, până în acest moment, solicitări de ajutor din partea românilor din Grecia sau Turcia, după cutremur.

Cetățenii români afectați pot solicita asistența consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Atena: (0030) 2106728879 și (0030) 2106744544 și al Consulatului General al Romaniei la Izmir; (0090) 232 4650579 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call-Center în regim de permanență.

………….

Un cutremur de magnitudine 6,7 a lovit vineri insulele grecești din sud-estul Mării Egee, în plin sezon estival, soldându-se cu doi morți, cel mai probabil turiști, în insula Kos, și cu peste 100 de răniți. Cutremurul a fost puternic resimțit și în Turcia, informează AFP.

Distrugeri mari în portul Kos.  Feribotul Blue Star Paros nu a putut acosta și și-a continuat traseul spre Rhodos

“Avem doi morți și răniți (…). Plafonul unei clădiri s-a prăbușit”, a declarat pentru France Presse un responsabil al spitalului din Kos. Conform pompierilor, este vorba despre un bar situat în centrul orașului Kos, al cărui tavan s-a prăbușit.

Potrivit unei jurnaliste din Kos, care a fost intervievată de radio Skai, cele două victime se aflau pe stradă într-un cartier foarte animat din orașul Kos, atunci când au fost ucise de pietrele desprinse din zidurile unei clădiri vechi care s-a prăbușit în apropierea lor.

Cele două persoane decedate erau tineri “străini”, a declarat primarul din Kos, Georges Kyritsis, pentru radio Skai.

 Numărul răniților se ridică la 120, conform secretarului de stat grec pentru marină comercială Nektarios Santorinios. Potrivit acestuia, numeroase clădiri au fost avariate. Potrivit DPA, un doctor de la spitalul din Kos a declarat că a oferit asistență medicală pentru mai mult de 100 de persoane în urma cutremurului. “Trei persoane au fost rănite grav, însă în prezent starea lor nu mai este critică”, a precizat directorul spitalului, Nektarios Georgantis, pentru televiziunea greacă.”78 de persoane au fost externate după ce au fost tratate”, a completat acesta.

 Două elicoptere au fost trimise la Kos pentru a transfera răniții pe insula Rhodos.

 Distrugerile sunt atât de mari în portul Kos încât feribotul Blue Star Paros nu a putut acosta și și-a continuat traseul spre Rhodos, a declarat agenția de știri grecească Ana (semi-oficială). Potrivit unor martori oculari citați de DPA, zona portului din Kos a fost inundată, mai multe bărci fiind avariate. Cutremurul, cu magnitudinea de 6,7, potrivit Institutului american de geofizică (USGS) și o magnitudine de 6, conform Observatorului din Atena, a avut loc vineri la ora locală 01:31 (10:31 GMT joi).

 Epicentrul seismului — descris drept “foarte puternic” de Observatorul din Atena — s-a aflat la 10 kilometri sud-est de orașul de coastă Bodrum din Turcia, și la 16,2 kilometri est de Kos în Grecia, potrivit USGS, citat de AFP. Hotelul Club Marmara din satul Theologos, aflat la 30 de kilometri de orașul Rhodos, “s-a zgâlțâit ca o corabie și am crezut că o să se prăbușească”, a declarat un jurnalist AFP aflat la fata locului.

 “A durat foarte mult. Mi-am strâns repede copiii pentru a părăsi hotelul”, a povestit Sylvia Jannot, o turistă de 41 de ani, aflată încă în stare de șoc.

Seismul a fost puternic resimțit pe coastele din vestul Turciei și în special la Bodrum. În acest oraș, cutremurul a fost resimțit puternic timp de cel puțin 20 de secunde, a declarat un alt reporter AFP prezent la fața locului, precizând că seismul a fost urmat de cel puțin cinci sau șase replici de intensitate mai mică. Numeroase fisuri au apărut pe fațadele clădirilor din Bodrum, iar spitalul din oraș a fost evacuat din motive de precauție, potrivit presei turce. Rețeaua de telefonie mobilă a fost afectată din cauza suprasolicitării. Potrivit DPA, autoritățile au sfătuit locuitorii să rămână în case, după ce cutremurul a declanșat un tsunami de dimensiuni mici. Cutremurele sunt frecvente în Grecia și în largul coastelor vestice ale Turciei, în Marea Egee, aflată între cele două țări.

La 12 iunie, o persoană a murit și alte 10 au fost rănite pe insula grecească Lesbos, situată în partea nordică a Mării Egee, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,3, care a fost resimțit atât la Atena, cât și la Istanbul.

Sursa:Agerpress