Apelul unei mame românce din Italia: „Vă rog ajutați-mă să-mi găsesc fiica .“

O tânără româncă de numai 13 ani este dată dispărută în Italia din data de 15 iulie 2017 și familia ei face apeluri disperate pentru a o putea găsi, a relatat publicația  Il Centro.

Este vorba de Eliza Cătălina Munteanu care a dispărut de acasă, din localitatea Montesilvano, (Provincia Pescara) și ai cărei părinți Nicolae și Alina Munnteanu au declarat următoarele pentru publicația mai sus citată.

„Am încercat să o găsim  toată noaptea prin cartier și chiar în alte locuri, iar  în dimineața următoare (16 iulie)  am fost și am anunțat dispariția sa la carabinieri iar de atunci o căutăm neîncetat. Am făcut un apel și pe rețelele de socializare, am pus anunțuri prin tot orașul  și am contactat chiar și  emisiunea ‘Chi l’ha visto’ sperând  că cineva va putea să o aducă acasă”

Când a fost văzută ultima oară tânăra româncă

Eliza Muntenu a fost văzută ultima oară în momentul în care a părăsit locuința parinților săi  din Montesilvano și dispariția sa a fost sesizată în momentul în care la ora 20.30 fata nu s-a întors acasă, în condițiile în care fata nu a întărziat niciodată în mod nejustificat.

Mai mult mama fetei a declarat că adolescent avea la ea cel mult 20 de euro, pe care îi primise de curând de la părinți și că telefonul mobil și l-a lăsat acasă.

Eliza Cătălina Munteanu va împlini pe 26 iulie 14 ani și în septembrie ar trebui să urmeze cursurile unui liceu din zonă.

Să ascultăm apelul disperat al părinților români care își caută copilul în Italia și să popularizăm povestea ei.

 

Cele mai citite

Related Articles