Dacă realizarea planului sezonier de recoltă nu este o problemă pentru vânătorii de pe Valea Cernei, mai greu este cu „împuşcarea”… cotizaţiei anuale, care dă dreptul la folosirea armei de vânătoare, mai ales că sunt mulţi doritori de a intra în rândul vânătorilor!

Cu plata cotizaţiei se putea mai bine! Sunt în jur de 65-70 la sută cu încasarea cotizaţiei din totalul membrilor vânătorilor. fac apel pe această cale la toţi membrii vânători că începând cu 1 iulie ac se pun penalizări! Se percepe 1 leu pentru fiecare zi de întârziere!„, ne-a precizat ing. Ionică Rostescu-Bojinescu – secretarul Clubului de Vânătoare Băile Herculane din cadrul AJVPS Caraş-Severin.

În luna noiembrie va avea loc examenul pentru admiterea de noi membrii vânători în cadrul clubului de pe Valea Cernei. „Dacă vom pierde din membrii vânători activi, mai recuperăm din cei noi! Am şi anul acesta depuse 16 dosare… Anul trecut, din 21 de candidaţi au promovat 20! Anul acesta, din 16, dacă vor învăţa vor trece toţi!”, ne-a declarat şeful vânătorilor din staţiunea de la poalele Domogledului.

Paul-Sever SMADU

<