La Eforie Nord, siguranţa turiştilor care se aventurează în apa mării este garantată de cei 60 de salvamari din această zonă. Numărul este insuficienţ spune Ana Maria Drăgan, directorul general al societăţii care se ocupă de salvamarii de aici.

„Ar mai trebui salvamari, se găsesc destul de greu oameni buni, care să îşi facă treaba şi da, la Eforie cel puţin, trebuie suplimentat personalul. La momentul actual noi acoperim bine cu eforturi. Cred că ar mai fi nevoie de încă zece persoane“, afirmă Ana Maria Drăgan.

                                 Salvamarii sunt ajutaţi şi de voluntari.

„Oamenii ştiu să înoate şi pur şi simplu vor să vină să ajute, dar nu pot veni să lucreze la salvamar, pentru că au deja locuri de muncă în altă parte“, dezvăluie Drăgan.

Salvamarii se confruntă cu schimbarea direcţiei curenţilor marini.

„Ne confruntăm cu o problemă pe care nu am avut-o până acum, vorbesc despre zona Steaua de Mare, unde s-a mărit perimetrul plajei prin acel proiect european şi exact în zona digurilor acolo sunt nişte curenţi extrem de puternici, încât nu-ţi poţi da seama din ce parte vin. Noi ne confruntăm acolo cu o situaţie fără precedent“, se plâng salvamarii.

Mărirea plajelor a determinat şi repoziţionarea foişoarelor de salvamar.

„Nu avem încă un PUZ al plajelor după ce s-a făcut proiectul european. În acest caz ne-am poziţionat foişoarele în punctele cu cea mai mare vizibilitate asupra zonei de îmbăiere şi am fixat echipajele mereu pe zonele periculoase“, spune Ana Maria Drăgan.

Salariul net al unui salvamar se încadrează între 1400 şi 2000 de lei. RRA

Cele mai citite

Related Articles