Rezultatele anchetei privind accidentul mortal în care a fost implicată Venus Williams

173

Veste bună pentru Venus Williams. Poliţia din Florida a anunţat că sportiva nu este de vină pentru accidentul în care a fost implicată la începutul lunii iunie şi care s-a soldat cu decesul unui bărbat de 78 de ani.

Poliţiştii au urmărit imaginile video ale accidentului, suprinse de o cameră de supraveghere, iar acestea au arătat că jucătoarea de tenis de 37 de ani nu a încălcat regulile în momentul în care a intrat în intersecţia în care s-a produs impactul.

Accidentul s-a produs după ce o altă maşină, care nu a fost implicată în incidenţ a făcut-o pe Williams să întârzie în intersecţie, iar între timp culoarea semaforului s-a schimbat. Ca urmare, maşina condusă de soţia victimei, Jerome Barson, a a intrat în coliziune cu vehiculul condus de Williams.

Accidentul a avut loc pe data de 9 iunie, în Palm Beach Gardenş Florida. Potrivit martorilor, fostul lider mondial ar fi trecut pe roşu, iar raportul iniţial susţinea că Williams nu ar fi acordat prioritate la intrarea în intersecţie.

Jerome Barson a decedat după două săptămâni, din cauza rănilor suferite. Soţia victimei, care conducea maşina în care se aflau, a fost de asemenea dusă la spital, însă e în afara oricărui pericol.

Sora Serenei Williams a spus în declaraţia dată poliţiei că nu a văzut maşina cuplului şi că avea o viteză mică în momentul impactului.

Venus Williams participă în această perioadă pentru a 20-a oară în carieră la turneul de la Wimbledon. Americanca este calificată în optimile de finală, unde o va întâlni pe croata Ana Konjuh.

După meciul din primul tur cu Elise Mertenş pe care a învins-o cu 7-6, 6-4, cvintupla campioană de la Londra a izbucnit în lacrimi la conferinţa de presă, atunci când a fost întrebată despre accident.

“Nu există cuvinte prin care să exprim cât de devastată am fost când am auzit această veste”, a apucat să spună Venuş înainte de a rămâne aproximativ un minut cu ochii în lacrimi în faţa jurnaliştilor. Ulterior, jucătoarea din Statele Unite a părăsit sala.

digisport.ro