Carnaval argentinian pe scena Festivalului Hercules!

55

Festivalul internaţional de folclor HERCULES a continuat astăzi în staţiunea Băile Herculane pe o vreme superbă, ceea ce a făcut ca tribunele Teatrului de Vară din Parcul Vicol să fie neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori care au venit să admire folclorul de calitate prezentat de formaţiile artistice participante.

Spectacolul din această seară a fost deschis de Ansamblul DESDE EL ALMA din Argentina cu un tabloul coregrafic din nord-estul ţării, specificul carnavalului de la Jujuy, dansurile Bailecito, Tango şi Milonga, programul argentinienilor fiind încheiat de un fragment coregrafic din regiunea Cujana – locul de origine al ansamblului. A urcat apoi pe scenă BALLET FOLCLORICO DE CASANARE din Columbia, care a venit la acest festival doar cu orchestra, ceilalţi membrii ai ansamblului neprimind viza de intrare în ţara noastră. Programul orchestral a cuprins cântece de pe coasta Pacificului şi cea a Caraibelor, precum şi din regiunea nordică a Columbiei, partea sud-americană a spectacolului încheindu-se cu evoluţia dansatorilor de la ansamblul portorican GIBARO DE PUERTO RICO.

Cea de-a doua parte a spectacolului din această seară a fost dedicată folclorului bănăţeran, protagoniste fiind ansamblurile BOCŞANA, SATUL MEU din comuna Ramna, SÂNZIENE ZORLENŢENE din Zorlenţu Mare şi REŞIŞEANA.

Programul de mâine al festivalului va începe la ora 19.00, când pe scena Teatrului de Vară din Parcul Central vor urca ansamblurile DESDE EL ALMA – Argentina, BALLET FOLCLORICO DE CASANARE – Columbia, BALKAN YOUTH – Bulgaria, GORGANY – Ucraina, ALMĂJANA din Bozovici şi DOINA BANATULUI din Caransebeş.

Paul-Sever SMADU