Bani în loc de lemne: Compensații financiare de la stat pentru proprietarii de păduri din zonele protejate

Proprietarii de pădure care dețin suprafețe situate în zone protejate, unde există restricţii în recoltarea lemnului, vor primi compensații financiare. Hotărârea a fost aprobată în ședința de vineri, 30 iunie, a Guvernului României.

Valoarea totală maximă aferentă schemei de ajutor pentru perioada 2017–2020 a fost estimată la 285 milioane de lei. Pentru anul 2017, valoarea totală maximă este de 19 milioane de lei.

Schema prevăzută în actul normativ se aplică proprietarilor privați, persoane fizice și juridice, precum și asociaților acestora care au în proprietate păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităților forestiere.

Solicitanții trebuie să depună cererile, împreună cu toată documentația solicitată, la sediul Gărzii Forestiere de care aparțin. Pentru anul 2017, solicitările se vor depune în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles