Hamilton vorbește despre incidentul cu Vettel din MP al Azerbaidjanului

66

Primele declarații ale lui Hamilton despre incidentul cu Vettel din MP al Azerbaidjanului: “Am văzut cum se comportă un cvadruplu campion mondial. A avut un comportament dezonorant!”

Piloţii Lewis Hamilton de la Mercedes şi Sebastian Vettel de la Ferrari au fost protagoniştii unui incident, duminică, la Marele Premiu al Azerbaidjanului, care putea să-i scoată definitiv din cursă.

Comisarii şi Hamilton au considerat că Vettel a lovit a doua oară intenţionat, în timp ce cvadruplul campion mondial a lăsat să se înţeleagă că a scăpat de sub control maşina sa către cea a adversarului în timp ce era preocupat să-şi exprime nemulţumirea prin semne cu mâna ridicată.

Vettel a fost penalizat cu o trecere pe la boxe şi o oprire de zece secunde, efectuate în turul 34, pentru manevră periculoasă, terminând în final al patrulea. La rândul său, Hamilton a trecut şi el o dată în plus pe la boxe, deoarece a avut probleme cu rama de protecţie din jurul gâtului, piesă care s-a desprins de monopost. A fost nevoit să intre la standuri în turul 32 şi să o schimbe cu una nouă, pierzând locul I şi terminând pe locul 5, după rivalul său la titlu.

“Cred că e dezonorant să vii în paralel şi să intri intenţionat în alt pilot apoi să pleci teafăr şi să termini pe patru. Cred că e dezonorant pentru el ceea ce a făcut. Vettel a venit în paralel cu mine şi m-a lovit. El stabileşte un precedent, cred, în Formula 1, mai ales pentru copiii care se uită la noi cum concurăm şi ne comportăm. Şi ei au văzut azi cum se comportă un cvadruplu campion mondial. Şi sper că nu vor face la fel în categoriile junior”, a declarat Hamilton, după cursă, potrivit autosport.com.