”Seniorii” Reșiței participă la Campionatul național de înot masters

103

Un grup de 15 înotători master de la „Clubul sportiv de înot Reșița 07” va participa la Campionatul național de înot masters al României 2017 care se va desfășura timp de 2 zile în noul bazin olimpic din cadrul „Complexului Turistic de natație Târgoviște” în zilele de 24 și 25 iunie.

Înaintea de plecare spre competiție Dorina Iana, președinte executiv al Clubului sportiv de înot Reșița 07 a menționat care este obiectivul seniorilor reșițeni pentru această competiție:

”Obiectivul nostru este să ocupăm podiumul de cât mai multe ori și dacă este posibil să avem o clasare, ca și club, pe primele trei locuri.”

Aceștia sunt însoțiți de multipla campioană la înot a Reșiței Luminița Dobrescu care va face parte din corpul de arbitrii ai acestei importante competiții pentru înotul masters din România.

Din grupul de reșițeni fac parte câțiva înotători care se pregătesc pentru participarea în luna august la „Campionatele mondiale de înot masters” de la Budapesta, Ungaria: Valeriu Buzatu, Dorina Iana, Bogdan Ibănișteanu, Roxana Laszlo, Teodor Nuțeanu, Cristina Madău și alții.

Alături de aceștia vor concura pentru titlurile naționale sau pentru un loc pe podium și: Traian Bogdan, Yvonne Demenyi, Gheorghe Preda, Mircea Țepeneu, Alexandru Tobă.

Cristina Corocan