Garda de Finanțe din Italia a sechestrat un tir cu numere românești care transporta nu mai puțin de 10 tone de țigări de contrabandă, a relatat astăzi publicația italiană AskaNews.

Agenții italieni de la Garda de Finanțe au oprit tirul cu numere românești într-o zonă de servicii Teano-Ovest de pe Autostrada A1. După ce au verificat actele șoferului, un bărbat moldovean de 37 de ani, agenții au devenit suspicioși deoarece în acte apărea că tirul transportă pantofi de damă dar remorca era frigorifică.

După ce i-au solicitat șoferului să deschidă remorca, agenții au descoperit în afara a doi paleți care conțineau cutii de pantofi, nu mai puțin de 26 de paleți care conțineau 940 de cutii cu 50 de cartușe de țigări fiecare, cu o greutate totală de 10 tone.

Țigările care au o valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro erau în majoritate marca Winston și LM și se pare că aveau ca destinație finală piața neagră din Napoli.

Tirul și marfa de contrabandă au fost sechestrate iar șoferul a fost plasat în arest preventiv. Presa italiană a precizat că aceasta este una din cele mai mari capturi de țigări de contrabandă ale poliției din zona Caserta.

DISTRIBUIȚI