Ascultă Radio România Reșița Live

Croația și România au 25 de ani de relații bilaterale

Premierul Sorin Grindeanu, aflat astăzi, în vizită oficială la Zagreb, a avut întrevederi cu preşedintele Republicii Croaţia, doamna Kolinda Grabar, cu prim-ministrul croaţ Andrej Plenkovic, şi cu preşedintele Parlamentului, Gordan Jandrokovic. Discuţiile au vizat stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-croate, în contextul aniversării a 25 de ani de relaţii bilaterale, vizita premierului Sorin Grindeanu fiind totodată prima vizită după zece ani a unui prim-ministru român în Croaţia.

Croația și România au 25 de ani de relații bilaterale

Articol editat de Radio Resita, 12 iunie 2017, 20:42

Am reliefat dorinţa ambelor state de a consolida, diversifica şi aprofunda cooperarea, atât în plan bilateral, cât şi ca parteneri în Uniunea Europeană şi aliaţi în NATO„, a declarat şeful Executivului român. Din perspectiva relaţiilor economice, există un potenţial important de creştere, care trebuie valorificat la maximum, având în vedere că schimburile economice bilaterale au însumat anul trecut circa 270 milioane euro. În cursul discuţiilor, atât partea română cât şi cea croată şi-au exprimat voinţa de a identifica noi oportunităţi pentru dinamizarea relaţiilor economice. Un prim pas în acest sens îl reprezintă Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea între Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Camera Economică a Republicii Croaţia, semnat astăzi, la Zagreb, urmând ca în toamna acestui an să aibă loc, la Bucureşti, un forum economic româno-croat.

România şi Croaţia şi-au propus intensificarea cooperării şi în alte domenii, care ţin atât de proiecte de interes bilateral, cât şi de politicile comune europene – politica de coeziune, politica agricolă comună – în sensul armonizării punctelor de vedere în cadrul Uniunii Europene.

Premierul Sorin Grindeanu a subliniat că politica externă a României are două componente importante, şi anume întărirea proiectului european şi parteneriatul strategic cu SUA. „Proiectul european are provocări cărora trebuie să le facem faţă uniţi, pentru că aşa suntem mai puternici, iar acest lucru îl putem face prin întărirea proiectului european, securitatea fiind parte din acesta”, a declarat şeful Executivului român. Premierul Sorin Grindeanu a amintiţ totodată, că este pentru prima oară când Guvernul României alocă 2% din PIB pentru apărare.

În cursul întrevederilor pe care premierul Sorin Grindeanu le-a avut la Zagreb, înalţii oficiali croaţi au apreciat progresele înregistrate de România în plan economic, au felicitat ţara noastră cu prilejul aniversării a 10 ani de când a devenit membră a Uniunii Europene şi au mulţumit pentru sprijinul politic şi tehnic oferit Croaţiei pe calea integrării euro-atlantice.

Alte subiecte abordate în convorbirile premierului Sorin Grindeanu au vizat colaborarea în cadrul Strategiei Dunării, atât în proiecte de navigaţie, cât şi de protecţia mediului, pregătirea pentru aderarea la Spaţiul Schengen, stabilitatea în regiune, precum şi întărirea proiectului european în sensul îmbunătăţirii modului de funcţionare a instituţiilor şi apropierea lor de cetăţean. Ambele părţi au susţinuţ totodată, cultivarea tuturor punţilor de legătură dintre cele două ţări în domeniul culturii, turismului şi al energiei.

Tot astăzi, la Zagreb, a fost semnat Acordul privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate.

Din delegaţia română au făcut parte, de asemenea, Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, şi Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

(Ada Botezan)

Albania numește un ministru generat de AI, responsabil cu achizițiile publice
Internațional vineri, 12 septembrie 2025, 16:13

Albania numește un ministru generat de AI, responsabil cu achizițiile publice

Premierul albanez, Edi Rama, a anunțat joi numirea unui ministru generat de inteligența artificială (AI), o premieră mondială, transmite France...

Albania numește un ministru generat de AI, responsabil cu achizițiile publice
Brazilia: Fostul președinte Bolsonaro, condamnat la 27 de ani de închisoare pentru complotarea unei lovituri de stat
Internațional vineri, 12 septembrie 2025, 07:27

Brazilia: Fostul președinte Bolsonaro, condamnat la 27 de ani de închisoare pentru complotarea unei lovituri de stat

Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a fost condamnat la 27 de ani și 3 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de complot pentru o...

Brazilia: Fostul președinte Bolsonaro, condamnat la 27 de ani de închisoare pentru complotarea unei lovituri de stat
Polonia și statele baltice își închid spațiul aerian și mobilizează 40.000 de militari în fața exercițiului rusesc Zapad 2025
Internațional joi, 11 septembrie 2025, 21:58

Polonia și statele baltice își închid spațiul aerian și mobilizează 40.000 de militari în fața exercițiului rusesc Zapad 2025

Polonia și statele baltice își închid spațiul aerian și mobilizează 40.000 de militari în fața exercițiului rusesc Zapad 2025 care începe...

Polonia și statele baltice își închid spațiul aerian și mobilizează 40.000 de militari în fața exercițiului rusesc Zapad 2025
Franţa trimite avioane Rafale pentru apărarea Poloniei
Internațional joi, 11 septembrie 2025, 21:41

Franţa trimite avioane Rafale pentru apărarea Poloniei

Franţa trimite avioane Rafale pentru apărarea Poloniei după atacul cu drone ruseşti. Este vorba despre 3 aparate de luptă. Franța își...

Franţa trimite avioane Rafale pentru apărarea Poloniei
Internațional joi, 11 septembrie 2025, 17:36

Reuniune de urgență la ONU după atacul cu drone rusești asupra Poloniei

Reuniune de urgență la ONU după atacul cu drone rusești asupra Poloniei. Țările baltice cer SUA să mențină sprijinul pentru securitate....

Reuniune de urgență la ONU după atacul cu drone rusești asupra Poloniei
Internațional joi, 11 septembrie 2025, 17:30

Ursula von der Leyen, vizată de o nouă moțiune de cenzură

Ursula von der Leyen este vizată de o nouă moțiune de cenzură. Aceasta ar urma să fie dezbătut în câteva săptămâni la Strasbourg. După...

Ursula von der Leyen, vizată de o nouă moțiune de cenzură
Internațional miercuri, 10 septembrie 2025, 22:35

Comentatorul conservator Charlie Kirk împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional

SUA: Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împușcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah Valley University din Orem, statul...

Comentatorul conservator Charlie Kirk împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional
Internațional miercuri, 10 septembrie 2025, 20:39

Donald Trump reacţionează după ce Rusia a încălcat spaţiul aerian al Poloniei

Donald Trump reacţionează după ce Rusia a încălcat spaţiul aerian al Poloniei. El a transmis un mesaj pe reţeaua sa de socializare....

Donald Trump reacţionează după ce Rusia a încălcat spaţiul aerian al Poloniei