Mănăstirea Piatra Scrisă și-a sărbătorit astăzi hramul

În Duminica Tuturor Sfinților, Mănăstirea Piatra Scrisă, din județul Caraș-Severin și-a serbat hramul. Anul acesta Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Credincioșii din apropiere, dar și pelerini din alte zone ale țării, veniți în număr mare, au participat la sfânta slujba săvârșită în alarul de vară al așezământului monahal. Pelerinii au avut posiblilitatea să se închine la un fragment din moaștele Sfântului Nectarie aduse de la Schitul Feneș, precum și la un fragment din moaștele Sfântului mare Mucenic Pantelimon aduse de la metocul episcopal din Caransebeș. La final, ierarhul i-a conferit ordinul episcopal “Crucea Episcop Elie Miron Cristea” domnului Ioan Vetreș, ctitor al așezământului monahal.  Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic “Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Mănăstirea Piatra Scrisă se află la 25 de kilometri distanță de Caransebeș, pe drumul E70, înspre Băile Herculane. Așezământul monahal a luat ființă în locul în care a fost descoperită, pe o stâncă, icoana Sfintei Treimi, apărută acolo în mod miraculos, considerându-se astfel că locul a fost anume ales de Dumnezeu pentru construirea lăcașului Său sfânt.

Prima mențiune documentară:

Ssingura mențiune documentară despre Piatra Scrisă, apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută “Stânca Sfintei Treimi”. Icoana a fost găsită în timpul lucrărilor la calea ferată ce urma să lege Caransebeșul de Orșova, ea putând fi văzută și astăzi pe stânca negricioasă. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului, la hramul așezâmântului mănăstiresc.

(Ada Botezan)

Cele mai citite

Related Articles