Simona Halep poate scrie istorie. Este atât de aproape de a deveni „cea mai bună jucătoare de tenis din lume”

58

Ultimele trei luni au transformat-o enorm pe Simona Halep. După un început de sezon ezitant, cu eliminări premature în competițiile jucate pe hard și cu multe probleme fizice, românca a devenit o sportivă de top, cu un joc excelent, fără greșeală și cu o condiție fizică de invidiat.

Iar această transformare a adus-o atât de aproape de a deveni „cea mai bună jucătoare de tenis din lume”, cum nu a mai fost vreodată.

Perioada junioratului

Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, ea a debutat în circuitul ITF şi a ajuns repede între cele mai bune tinere jucătoare din lume.

În 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar doi ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist.

Circuitul profesionist

Cariera Simonei a intrat pe un drum constant ascendent în a doua jumătate a anului 2013, în care a câştigat şase turnee, pe toate suprafeţele. Halep a cunoscut consacrarea în 2014, când a jucat finala de la Roland Garros la senioare şi finala Turneului Campioanelor, la prima participare, pe lângă alte două trofee care i-au intrat în palmares.

Anul 2015 i-a adus primul succes la un Premier Mandatory, sub soarele Californiei, la Indian Wells, competiţie despre care mulţi specialişti afirmă că este al cincilea Grand Slam. Totodată, Halep a încheiat pentru prima dată sezonul pe locul 2 WTA.

Sportiva din Constanţa a ocupat peste 30 de săptămâni locul 2 WTA, şi este pregătită acum să facă pasul către nivelul următor.

Colaborarea cu Darren Cahill

Angajat cu „normă întreagă” de la începutul lui 2016, antrenorul Darren Cahill încearcă să-i imprime Simonei Halep stilul care să o aducă în vârf. După un sezon de tranziţie, încheiat totuşi cu trei titluri, Madrid, Montreal şi Bucureşti, Halep a început slab anul 2017, marcat şi de o accidentare serioasă, care a ţinut-o o lună departe de turnee.

Cearta cu Darren Cahill

După revenire, Simona Halep a continuat să fie supărată pe jocul ei, iar când o minge care nu-şi atingea ţinta se rătăcea printre loviturile câştigătoare, racheta Simonei avea de suferit. Un gest explicat ca fiind modul ei de a-şi elimina energia negativă, păstrând concentrarea la cote înalte. Enervante şi de neînţeles pentru arbitri şi pentru spectatori, românca explica aceste gesturi prin dorinţa ei de a fi mai bună și de a atinge perfecţiunea.

Cahill nu a acceptat niciodată aceste ieşiri nervoase ale Simonei, considerându-le o barieră serioasă în calea succesului absolut, locul 1 WTA şi câştigarea unor turnee de Grand Slam.

Din acest punct de vedere, lucrurile s-au înrăutăţit în partea sezonului american din luna martie, când atitudinea negativistă a româncei s-a manifestat asupra antrenorului ei, în faţa microfoanelor şi a camerelor TV, la meciul de la Miami, pierdut în sferturi, în faţa sportivei britanice Johanna Konta.

La prima intervenţie de „coaching”, care a avut loc în timpul celui de-al doilea set, Halep şi-a certat antrenorul, cerându-i să nu mai dea din cap atunci când greşeşte. A fost prima reacţie de acest gen în faţa lui Cahill, însă nu singura din cariera ei.

Nervoasă şi demoralizată de şansele ratate în cel de-al doilea set, pierdut la tie-break, Halep l-a chemat a doua oară pe Darren Cahill pentru sfaturi. Dialogul a început cu Halep criticându-se pentru evoluţia din setul al doilea. Cahill a încercat să-i redea încrederea elevei sale, fără succes, pentru că românca s-a înclinat cu 6-2 în decisiv.

A fost picătura care a umplut paharul. Făcut oarecum de ruşine în public, Cahill, antrenor care a contribuit la succesul unor mai jucători, ca Lleyton Hewitt şi Andre Agassi, și-a luat adio de la Simona.

„Îl admir şi îl respect pe Darren. Îi mulţumesc pentru decizia luată după Miami, a fost un şoc pentru mine şi nu m-am gândit decât că trebuie să schimb lucrurile”, a declarat Halep, cea care a dezvăluit, la mijlocul lunii mai, că a fost părăsită de antrenor.

Ca în faţa unui psiholog, cu obiectivitate şi fără iritare, românca a răspuns cu calm pe această temă întrebărilor ziariştilor, la conferinţa de presă după victoria obţinută, în faza optimilor de finală ale French Open, în faţa ibericei Carla Suarez Navarro. Halep a spus că a fost şocată de faptul că a fost aproape să-şi piardă antrenorul în urma acelui incident şi a recunoscut că i-a fost ruşine de gestul ei.

„Totul s-a schimbat. Cred că a însemnat mult că Darren a luat acea decizie, a fost ca un şoc că am pierdut antrenorul. A fost nevoie doar să îmi îmbunătăţesc acel aspect, pentru că el nu s-a plâns de jocul meu, de munca mea, ci doar de atitudinea mea. Ştiam că este singul aspect pe care trebuia să-l schimb, ca să-l aduc înapoi.

Am muncit din greu şi mi-am schimbat destul de repede atitudinea, dar, repet, mai am multe de muncit la asta. A fost supărat după Miami. Nu a fost cu mine, a fost acasă, eu am fost acasă. Mi-a spus că o să vorbim după Paris. Apoi i-a plăcut cum am fost în FedCup, în ambele meciuri, apoi la Stuttgart. Când am terminat meciurile la Stuttgart, a spus că a văzut suficient şi că e gata să revină…

De fapt eu l-am întrebat dacă vrea să revină, înaintea turneului de la Madrid. Şi a spus că da. Acum sunt fericită că pot fi pozitivă pe teren şi că nu voi mai fi negativistă, cum am fost la Miami, pentru că nu mi-a plăcut atunci când am văzut înregistrarea. Mi-a fost ruşine de ceea ce am făcut şi sper că nu se va mai repeta”, a declarat românca presei internaţionale, răspunzând la o serie de întrebări pe această temă.

Finala de la Roland Garros

Şi, cu o atitudine schimbată în bine, Simona Halep este la doar un pas de a obţine aproape totul deodată, locul 1 WTA şi primul titlu de Grand Slam.

Simona Halep va evolua, sâmbătă, în a doua ei finală din carieră la Roland Garros şi poate scrie istorie în cazul în care se va impune. În acest caz, Halep va deveni al treilea sportiv din România care câştigă prestigiosul turneu de Grand Slam de la Paris, după Ilie Năstase, în 1973, şi Virginia Ruzici, în 1978.

Un succes sâmbătă pentru Halep ar însemna că România va avea în premieră o jucătoare pe locul 1 WTA, în istoria de aproape 42 de ani a ierarhiei computerizate a profesionistelor, care a început în 1975.

Campioană la juniori la French Open în 2008, Halep poate deveni a cincea jucătoare din Era Open, începută în 1968, care se impune şi la seniori. Până în prezent, patru campioane la juniori au reuşit să intre în posesia ambelor titluri: Mima Jausovec (Iugoslavia, 1973 – 1977), Hana Mandlikova (Cehoslovacia, 1978 – 1981), Jennifer Capriati (SUA, 1989 – 2001) şi Justine Henin (Belgia, 1997 – 2003, 2005, 2006, 2007).

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, şi Jelena Ostapenko, locul 47 WTA, se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 16.00, în finala French Open, al doilea Grand Slam al anului.

Prezentarea Simonei Halep:

Născută la Constanţa, la 25 septembrie 1991. Locuieşte la Constanţa;

Înălţime: 1,68 metri;

Clasare WTA la simplu: 4;

Cea mai bună clasare WTA la simplu: 2, la 11 august 2014;

Clasare WTA la dublu: 77;

Cea mai bună clasare WTA la dublu: 71, la 15 mai 2017;

Titluri WTA de simplu: 15 – Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA) Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 9 – Roma (Premier 5), în 2017, Toronto, Rogers Cup (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010;

Titluri WTA de dublu: 0;

Finale WTA de dublu: Montreal (2016), cu Monica Niculescu;

Premii în 2017 (fără Roland Garros): 1.758.514 dolari;

Premii în carieră (fără Roland Garros): 17.219.302 dolari;

Meciuri câştigate/pierdute în 2017 (fără RG): 18-6;

Meciuri câştigate/pierdute în carieră (fără RG): 377-175;

Prezenţe anterioare la RG: 2010 – eliminată în primul tur, 2011 – eliminată în turul II, 2012 – eliminată în primul tur, 2013 – eliminată în primul tur, 2014 – finalistă, 2015 – eliminată în turul II, 2016 – eliminată în optimi;

Limbi vorbite: româna, engleza;

Traseul Simonei Halep până în finala RG:

Turul I: Jana Cepelova (Slovacia) 6-2, 6-3;

Turul II: Tatjana Maria (Germania) 6-4, 6-3;

Turul III: Daria Kasatkina (Rusia) 6-0, 7-5;

Optimi: Carla Suarez Navarro (Spain) 6-1, 6-1;

Sferturi: Elina Svitolina (Ucraina) 3-6, 7-6 (6), 6-0;

Semifinale: Karolina Pliskova (Cehia) 6-4, 3-6, 6-3 (sursa news.ro),scrie dolcesport.ro

sursa foto:gsp.ro

DISTRIBUIȚI