Phil Collins, dus de urgenţă la spital

Phil Collins, în vârstă de 66 de ani, a fost dus de urgenţă la spital în Londra, fiind nevoit să amâne concertul pe care urma să-l susţină în capitala Angliei.

Celebrul artist s-a rănit grav la cap după ce, miercuri noapte, a căzut în drum spre toaleta din hotelul unde era cazat, potrivit unui mesaj postat pe pagina oficială a artistului.

Potrivit anunţului, Collins întâmpină dificultăţi în a se deplasa în urma unei operații pe care a suferit-o la coloană. Artistul se afla cazat într-un hotel în Londra, când s-a trezit în toiul nopții pentru a merge la toaletă. Acesta a alunecat și s-a lovit cu capul de un scaun în cădere. Collins a primit tratamentul adecvat şi acum se recuperează.

Echipa artistului a anunţat că toate concertele pe care trebuia să le susţină acesta vor fi reprogramate pentru luna noiembrie a acestui an, iar biletele deja cumpărate vor fi valabile şi pentru reprezentaţiile de atunci.

Născut în 1951, Phil Collins este cunoscut în special ca solist și toboșar al trupei Genesis, dar și ca artist solo.

Sursa: stiripesurse.ro

Cele mai citite

Related Articles