Examenul de bacalaureat a continuat astăzi cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă

57

Examenul de bacalaureat continuă astăzi cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. La această probă în judeţul Caraş-Severin s-au înscris 5 elevi de la Liceul Bilingv Româno-Croat din Caraşova şi 7 elevi de la Liceul Teoretic Diaconovici-Tietz din Reşiţa.

În judeţul Timiş, 132 de candidați susțin proba de Evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Din cei 132 de candidați, 30 dau examen la Limba Maghiară, 74 la Germană și 18 la Sârbă.

Tinerii spun că s-au descurcat bine la această probă.

“Mi s-a părut destul de bine, m-am descurcat. Am avut emoţii, şi la început am crezut că nu mă voi descurca pentru că mi-a picat un subiect care la prima vedere părea greu, dar într-un final totul a fost bine.”

“Mi s-a părut foarte uşor, am extras un bilet cu o poezie, m-am descurcat bine şi profesorii au fost chiar încântaţi de prestaţia mea.”

Ieri, un elev din Oţelu Roşu a fost eliminat din examen deoarece a fost prins cu telefonul mobil. În data de 9, 12 şi 13 iunie se va susţine evaluarea competenţelor digitale, unde sunt înscrişi 1.609 elevi din judeţul Caraş-Severin.

(Claudiu Pamfil)