Gest superb al unui polițist italian. A moșit o româncă pe un trotuar din Roma

Un gest superb al unui polițist italian care a sărit în ajutorul unei românce de 41 de ani și a ajutat-o să nască în plină stradă. Conform publicației  Il Tempo totul s-a petrecut pe Via Laurentina la Roma, acolo unde un polițist care se afla într-o mașină a unui prieten, în timpul său liber, a observat că mașina din fața lor s-a oprit brusc.

Carabinierul a crezut că șoferul din mașina care s-a oprit atât de brusc suferă de o boală și a coborât pentru a îl ajuta. Dar în mașină se afla o româncă de 41 de ani, însărcinată, care fusese cuprinsă de chinurile facerii.

Polițistul a moșit-o pe româncă direct pe trotuar 

Fără să se intimideze, omul legii din Italia i-a oferit primul ajutor româncei și a sunat la numărul de urgență 118 pentru a cere intervenția unui echipaj specializat. Dar copilul româncei nu a vrut să aștepte apariția ambulanței pentru a se naște așa că polițistul a moșit-o pe trotuar pe româncă. Acesta a fost îndrumat prin telefon, pas cu pas, de un medic specialist și s-a descurcat foarte bine până la urmă.

Ambulanța care a sosit la fața locului au preluat mama și bebelușul nou născut și i-au transportat la spitalul Sfântul Eugene, medicii confirmând că atât mama, cât și nou născutul sunt în stare bună de sănătate.

Un gest foarte frumos al polițistului italian, care merită salutat.

Vrei să muncești în Olanda? Locuri de muncă pentru români cu plecări în luna iunie 2017

Cele mai citite

Related Articles