Preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din acordul privind schimbările climatice!

Preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din acordul privind schimbările climatice, semnat în 2015 la Paris.

Liderul de la Casa Albă a invocat nivelul contribuţiilor şi efectele acordului asupra economiei ţării sale. “Pentru a-mi îndeplini datoria solemnă de a proteja America şi cetăţenii săi, Statele Unite se vor retrage din acordul climatic de la Paris, dar vor începe negocieri de a reintra fie în acordul de la Paris, fie într-un acord cu totul nou, în termeni care să fie corecţi pentru Statele Unite, afacerile sale, muncitorii săi, poporul său, pentru plătitorii săi de taxe”– a anunţat ieri după amiază preşedintele Trump, prezentându-şi decizia ca pe o reafirmare a suveranităţii Americii.

Preşedintele Trump şi-a onorat astfel o promisiune din campanie, aclamată de baza suporterilor săi, dar criticată nu numai de omenii de ştiinţă ci şi de mari companii, ca General Motors şi Exxon Mobile. Am fost ales să reprezint cetăţenii Pittsburgh-ului, nu Parisul – a spus preşedintele Trump pentru ca, imediat după anunţul din Grădina Trandafirului, 50 de primari, între care şi cel al Pittsburgh-ului, să promită public că vor aplica prevederile acordului de la Paris.

Preşedintele american a insistat că acordul are consecinţe negative asupra industriei americane şi muncitorilor săi, dezavantajând Statele Unite faţă de China, India şi alte puteri emergente:”Acest acord este mai puţin despre climă şi mai mult despre alte ţări, obţinând avantaje financiare faţă de Statele Unite”.

Acordul de la Paris, semnat acum doi ani de 195 de state, îşi propune să combată schimbările climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, produse în principal de arderea cărbunelui. De asemenea, documentul doreşte să limiteze creşterea temperaturii globale la maximum două grade, în raport cu epoca pre-industrială.

Sursa: Rador

Cele mai citite

Related Articles