Tragedie într-un sat din Suceava. Minoră de 12 ani s-a spânzurat în șura din curtea casei

O fată de  numai de 12 ani, elevă în clasa a VI-a la o şcoală din comuna suceveană Moara, a fost găsită spânzurată, miercuri, 24 mai,  în șura din curtea casei în care locuia a transmis Antena 3.

Conform declarațiilor vecinilor și familiei nimic nu a anunțat aceasta tragedie, minora comportându-se ca de obicei. Dimineața a mers la școală iar în jurul orei 14.30 ea a fost sunată de mamă și i-a spus acesteia ca servește masa iar apoi își va face temele. Ultima care a văzut-o pe minora în viata a fost bunica acesteia, care locuiește în aceeași curte, în jurul orei 13.30, când aceasta a venit de la școală.

Mama fetei a descoperit tragedia

Din păcate, la sosirea mamei de la serviciu, femeia si-a cautat fiica in camera ei si vazand ca nu se afla acolo a verificat toata locuința, precum și anexa bunicilor.

Speriata mama a intrat și în șura aflată la circa 50 de metri de locuință. Aceasta și-a găsit fiica spânzurată de o grinda din lemn. După ce a sunat la 112, la fața locului a sosit un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare timp de 45 de minute dar din păcate pentru fetiță nu s-a mai putut face nimic.

Din primele informații obținute presa locală fata îşi făcuse un prieten, un coleg de şcoală, de care s-ar fi îndrăgostit. Cei doi s-au certat şi acesta ar fi motivul pentru care copila s-ar fi sinucis.

Cadavrul minorei a fost ridicat şi transportat la morga Spitalului Judeţean Suceava în vederea efectuării autopsiei medico – legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii decesului.

De același autor

Related Articles