O nouă sală polivalentă la Lugoj?

65

Lugojul a început diligenţele pentru aprobarea unei finanţări de construire a unei săli de sport polivalente.

Autorităţile locale poartă discuţii cu factorii de decizie din guvern pentru ridicarea unei noi baze, care să aibă câteva mii de locuri. Au fost luate în calcul două locaţii unde sala ar putea fi amplasată.

„Am solicitat de le guvern construirea unei săli de 3000 de locuri, de care am avea nevoie pentru organizarea de turnee sportive. La nivel de juniori sunt rezultate foarte bune şi în ultima perioadă au fost organizate mai multe turnee naţionale, unde a fost multă lume. Oricum ne mai trebuie o sală pentru a putea muta secţia de gimnastică, care împarte aceeaşi bază cu sportivii de la secţiile de lupte. Aşa cum avem sală pentru judo, sală pentru volei, sală pentru lupte trebuie să creăm condiţii şi pentru gimnastică, pentru că această disciplină aduce rezultate frumoase. Noi ne-am gândit ca noua sală să fie amplasată pe strada Caransebeşului în faţa sălii Lavinia Miloşovici sau în cartierul Militari. Sala Lavinia Miloşovici am putea atunci să o dăm celor de la gimnastică şi am rămâne cu o sală mare pentru competiţii”, a explicat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Cea mai mare sală a Lugojului, I.K. Ghermănescu, are 950 de locuri.

Ion Moldovan