Autorul hitului ”Children” a murit la 47 de ani

49

DJ-ul de origine italiană Robert Miles, cunoscut pentru piesa „Children“, premiată cu numeroase discuri de platină şi aur în anii 1990, a murit la vârsta de 47 de ani, conform independent.co.uk.

Robert Miles a fost DJ de muzică trance, producător, dar şi compozitor. El a devenit celebru după ce a lansat piesa uşor de recunoscut „Children“ care a devenit unul dintre cele mai mari hit-uri ale muzicii dance din istorie. Melodia a ajuns, în anii ’90, numărul 1 în mai mult de 12 ţări din lume.   Anunţul morţii lui Miles a fost făcut, iniţial, de DJ Mag Italia, site care a precizat că vedeta a murit la Ibiza, din cauza unei boli necunoscute, scrie și adevarul.ro

DJ Joe T Vannelli, apropiat al lui Miles, a transmis pe reţelele de socializare: „Vestea morţii unui artist foarte talentat al vremurilor noastre mă face neîncrezător. Îmi vor lipsi certurile, criticile, judecăţile, dar mai ales talentul de a găsi sunete şi melodii incomparabile“.

DJ-ul de origine italiană s-a născut în Elveţia, pe 3 noiembrie 1969, sub numele Robert Concina.

Întrebat care a fost sursa de inspiraţie a melodiei „Children“, Robert Miles a declarat că a compus piesa după ce tatăl său i-a arătat mai multe fotografii ale unor copii-victime din Iugoslavia 1994.   Lansată în 1995, „Children“ nu a reuşit să ajungă în topuri, însă când a fost Miles a prezentat-o într-un club din Miami a fost auzită de Simon Berry de la Platipus Records.

Piesa a fost relansată ca single de pe albumul „Dreamland“, apărut în luna noiembrie a aceluiaşi an, şi a ocupat primul loc în topuri din 12 ţări. După ”Dreamland” au urmat şase materiale de studio, cel mai recent – „Th1rt3en“ – fiind lansat în 2011.

foto: Twitter

DISTRIBUIȚI