Lupta pentru promovare e tot mai strânsă în seria a 4-a, Liga III-a. CSM Reșița are nevoie de victorie

146

CSM Școlar Reșița va disputa mâine, de la ora 17, pe teren propriu, un meci foarte important ce contează în lupta pentru promovare, împotriva echipei Gloria Lunca Teuz Cermei. Mai sunt doar cinci etape de jucat din acest campionat, iar reșițenii nu mai pot face pași greșiți.

Leontin Doană, antrenorul CSM-ului a vorbit despre ce-i așteaptă în următoarele etape:

” Referitor la meciul care ne așteaptă, ne dorim victorie așa cum ne-am dorit de la toate meciurile. Am pierdut etapa trecută partida de la Deva, chiar dacă am controlat-o de la începutul și până la finalul ei. Am avut multe ocazii de a marca, dar le-am ratat și așa s-a scris istoria acelui meci. Am ajuns acum în situația în care depindem și de rezultatele din celelalte jocuri și mai sunt cinci etape în care se pot întâmpla multe lucruri. Sperăm ca adversarii noștri la promovare să se încurce și ei, iar noi să câștigăm. Șansele noastre la promovare nu s-au diminuat, suntem la doar trei puncte de primul loc și ne vom lupta până la capăt”, a declarat antrenorul Leontin Doană.

” Au mai rămas cinci etape de jucat, dar trebuie să câștigăm neapărat meciul de sâmbătă. Nu cred că are sens să vorbim de celelalte etape, până nu trecem de aceasta. Sperăm ca contracandidate noastre la promovare să se încurce. La promovare au șanse toate cele 5 echipe din fruntea clasamentului. Este un final de campionat de foc”, a spus portarul formației din Valea Domanului, Cristian Zimmermann.

Pentru partida cu Gloria Cermei, antrenorul Doană are la dispoziție tot lotul de jucătorii din lot.

Programul etapei este următorul:

Vineri, 28 Aprilie

Pandurii Târgu Jiu II – Millenium Giarmata 17:00

Naţional Sebiş – ACS Poli Timişoara II  17:00 și

CSM Lugoj – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 17:00.

Sâmbătă, 29 Aprilie

Performanţa Ighiu – Industria Galda       17:00

Ripensia Timişoara – Unirea 1924 Alba Iulia 17:00

CSM Şcolar Reşiţa – Gloria Lunca Teuz Cermei      17:00

UTA Bătrâna Doamnă II – CNS Cetate Deva de la ora 17.00.

Clasament seria IV-a:

  1. Industria Galda          42
  2. Ripensia Timişoara          40
  3. Naţional Sebiş          40
  4. CSM Şcolar Reşiţa          39
  5. CNS Cetate Deva          37
  6. CSM Lugoj          36
  7. Performanţa Ighiu          29
  8. ACS Poli Timişoara II          27
  9. Pandurii Târgu Jiu II          23
  10. Millenium Giarmata          23
  11. Gloria Lunca Teuz Cermei          21
  12. Unirea 1924 Alba Iulia          20
  13. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic          18
  14. UTA Bătrâna Doamnă II          16

Cristina Corocan