Comorile din judeţul Caraş-Severin rămân ascunse din cauza secretului de stat

1396

Judeţul Caraş-Severin este unul bogat şi sărac în egală măsură. În subsol se găsesc toate resursele minerale posibile, dar ele nu sunt exploatate corespunzător. Practic, avem toate tipurile de ape minerale naturale, roci utile, cărbuni, aur din aluviuni, nisipuri, pietrişuri şi aşa mai departe. Cu toate acestea, numărul de firme care exploatează bogăţiile a scăzut dramatic, spune expertul Radu Muntean, de la Compartimentul pentru Inspecţie Teritorială Caransebeş, din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

„Dacă în anul 2008 erau 140 de societăţi comerciale care activau în exploatare minieră, acum au mai rămas doar 35. Consecinţele sunt evidente: număr mai mic de angajaţi şi încasări mai puţine la bugetul de stat”.

Situaţia s-ar putea îmbunătăţi dacă s-ar face o popularizare mai agresivă a acestor resurse, a mai spus Radu Muntean, în şedinţa Colegiului prefectural. Membrii colegiului au constat însă un paradox. Reclamă prea mare la aceste bogăţii subterane nu se poate face. Şi asta pentru că resursele şi perimetrele de exploatare sunt secret de stat şi nu pot fi puse, pur şi simplu, la dispoziţia unor potenţiali investitori. Totuşi, dacă există interes, se poate face o solicitare la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru desecretizarea parţială a acestor informaţii.

(Sebastian Dragomir)