Carabinierii din localitatea Marina di Ginosa au reținut doi români care au jefuit și apoi au șantajat un alt român a transmis astăzi publicația Puglia Press.

Cei doi români, și Marian Alexandru Radut și FRUNZA Alin Alexandru, ambii în vârstă de 25 de ani, domiciliați în Ginosa erau deja cunoscuți autorităților italiene pentru alte fapte ilegale săvârșite pe teritoriul Italiei.

Cum acționau cei doi infractori români 

Totul a pornit de la reclamația unui român care a declarat autorităților că a fost victima unui furt și că ulterior a fost contactat de cei doi conaționali care s-au oferit să-i restituie bunurile în schimbul sumei de 300 de euro. Era vorba de un scuter, o cască, un laptop și două boxe audio. Mai mult cei doi l-au amenințat pe conaționalul lor cu moartea în cazul în care ar fi reclamat tentativa de șantaj poliției.

Carabinierii au organizat un flagrant și i-au surprins pe cei doi români în momentul în care au luat banii de la românul păgubit. Bunurile furate au fost descoperite într-un minivan și au fost returnate proprietarului de drept în timp ce mașina a fost confiscată.

Carabinierii au mai descoperit și alte bunuri care se presupune că au fost furate pe care le-au confiscat în vederea identificării proprietarilor de drept. Cei doi români au fost plasați în arest preventiv fiind  acuzați de tâlhărie și șantaj.

Aceasta este mașina în care au fost descoperite bunurile furate

Lasă un comentariu