[FOTO] Civilizația aducerii aminte: un deceniu de tăcere a celei mai cunoscute voci a Radio Europa Liberă-Monica Lovinescu

252

Motto: „Un adevăr care face rău este oricând preferabil unei minciuni agreabile”.        Monica Lovinescu

 Ziua Internațională a Presei Libere sărbătorită pe 20 aprilie, coincide cu împlinirea celor 10 ani de la tăcerea în veşnicie a celei mai cunoscute voci a Radio Europa Liberă:Monica Lovinescu. „Un adevăr care face rău este oricând preferabil unei minciuni agreabile”, este  unul dintre citatele favorite aleale sale , iar adevărul ei rămâne adevărul nostru, un fel de postament testamentar pentru instaurarea bunului simţ în democraţia originală.

 „S-au îngroşat cefele, s-au mitocănit feţele, s-au idiotizat expresiile”

Monica Lovinescu provine dintr-o apreciată familie de intelectuali, a fost singura  fiică a lui Eugen Lovinescu şi Ecaterina Bălăncioiu. De asemenea, verişoară cu Anton Holban, Vasile Lovinescu şi Horia Lovinescu, soţia lui Virgil Ierunca. Este una dintre cele mai luminoase figuri ale culturii române. Prezenţa sa publică a fost şi continuă să fie una exemplară – şi etic şi estetic. Din anul 1947 a trăit și a activat în exil în Franța, fiind una din cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă, unde a realizat, printre altele, emisiunea  „Teze și antiteze la Paris”. Mama sa a sfârșit în închisorile staliniste, un fapt care a marcat-o pentru tot restul vieții. Angajamentul ferm anticomunist s-a soldat în anul 1977 cu un atentat asupra vieții sale și cu campanii de calomniere în presa românească și în publicațiile finanțate de către regimul comunist. După Revoluție, a ales să rămână în Franța,alaturi de Virgil Ierunca ,  supraviețuindu-i soțului său cu câțiva ani. Rămășițele lor pământești au  fost repatriate în 2008, fiind întâmpinate cu onoruri militare.

„… revelaţia mitocăniei, prostiei, inimaginabilului prost-gust sigur de el. E ca o transformare biologică a acestui popor, nu numai a limbii, dar şi a înfăţişării sale. Imposibil să crezi că ţara asta a fost odată civilizată. Uluitor, orice râs îngheaţă pe buze. Se confirmă marea noastră spaimă. Va mai putea fi recuperat ceva? Nu printre scriitori şi artişti (cu ei nu e nici un decalaj), dar în toate celelalte pături sociale. S-au îngroşat cefele, s-au mitocănit feţele, s-au idiotizat expresiile”,mărturisea Monica Lovinescu.

Înainte de anul 1989, Monica Lovinescu a fost vocea tuturor celor care nu puteau să aibă o voce, iar după 1989 a fost un soi de memento al faptului că societatea și politica românească continuă să fie lipsită de criterii, iar deciziile importante sunt luate tot fără exigență etică.

„Pe  20 aprilie a murit un  erou al adevărului-Monica Lovinescu, de ale cărei vorbe la Europa Liberă s-au agățat sute de mii de oameni înainte de 1990, a murit în stil românesc; înconjurată adică de ignoranța, indiferența și uitarea noastră. În ultimii ani, cât a stat literalmente țintuită la pat, telefonul încetase aproape să sune, iar cărțile ei memorabile apărute în acest răstimp în țară au făcut obiectul unui interes mediocru. De la un moment dat încolo românii n-au mai avut nevoie, pur și simplu, de Monica Lovinescu. La ce bun să ții minte un om a cărui valoare de întrebuințare dispăruse într-un interludiu al istoriei? Cu fiecare moarte ilustră, îmi spun că avem un adevărat har în a ne sabota sistematic istoria. Și asta pentru că nu suntem capabili să respectăm minima ei condiție: civilizația aducerii aminte”, constată cu regret Gabriel Liiceanu

               Marele regret: Cartea Mamei!

Deși, mai bine de o jumătate de secol  nu a trăit în România , a iubit România şi a slujit-o, în numele adevăratelor valori de expresie. Intelectual rafinat, critic literar, comentator, analist politic, vocea ei inconfundabilă rămâne una din puţinele surse de încredere și putere pe care generaţii de români  au simțit-o în eterul undelor Europei Libere.

 „Eu am de ce s-o admir pe mama, nu doar pe intelectuala care a fost, dar şi pe eroina care a devenit în închisoare, refuzând cu preţul vieţii să dea Securităţii armele (o scrisoare către mine) pentru a mă şantaja. Atunci şi acolo, mama m-a născut a doua oară. După ce-mi dăduse viaţa, mi-a dat şi libertatea să mă comport după firea mea, fără a avea de ales între sinucidere sau a deveni unealta „lor”. Or, cum să găsesc cuvintele pentru a o descrie pe mama fără a cădea în clişeele sublime? Trebuie probabil să ai geniu, iar eu n-am nici măcar talent. Cel puţin nu destul pentru a rivaliza cu un astfel de Model. Totuşi, o singură carte aş fi vrut să scriu: tocmai Cartea Mamei”, a fost regretul uneia dintre cele mai mari personalităţi ale dizidenţei româneşti şi de aceea, măcar astăzi trebuie să încercăm civilizația aducerii aminte: 10 ani de la tăcerea în veşnicie a celei mai cunoscute voci a Radio Europa Liberă-Monica Lovinescu!

Epilog: „Cine nu e capabil să-şi pipăie gândul, gândeşte degeaba”. Monica Lovinescu

Anca Bica Bălălău

 

Nota redacţiei:

Născută:  19 noiembrie 1923,  București,

Decedată:  20 aprilie 2008 la vârsta de 84 de ani, Paris, Franța

Părinți: Eugen Lovinescu şi Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu

Căsătorită cu Virgil Ierunca

Ocupație : lingvistă,jurnalistă,autobiografă,critic literar,eseist

Studii :  Universitatea din București 

Operă:Unde scurte. I, Limite, Madrid, 1978,Unde scurte, Humanitas, 1990,   Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu și Grigore Cugler, Cartea Românească, 1992, Seismografe. Unde scurte II, Humanitas, 1993,Posteritatea contemporană. Unde scurte III, Humanitas, 1994,Est-etice. Unde scurte IV, Humanitas, 1994,  Pragul. Unde scurte V, Humanitas, 1995, Insula Șerpilor. Unde scurte VI, Humanitas, 1996,    La apa Vavilonului. I, Humanitas, 1999,La apa Vavilonului. II, Humanitas, 2001, Diagonale, Humanitas, 2002,  Jurnal 1981–1984, Humanitas, 2003,  Jurnal 1985–1988, Humanitas, 2003, Jurnal 1990–1993, Humanitas, 2003,   Jurnal 1994–1995, Humanitas, 2004,Jurnal 1996–1997, Humanitas, 2005,   Jurnal 1998–2000, Humanitas, 2006,Cuvântul din cuvinte, roman inedit, Humanitas, 2007,  La apa Vavilonului, Humanitas, 2008, ediția I,La apa Vavilonului, Humanitas, 2010, ediția a II-a.

Premii : Pentru întreaga sa activitate de ziaristă și critic literar, Monica Lovinescu a fost distinsă cu Diploma de Onoare pe anul 1987 a Academiei Româno-Americane de Științe și Arte.

În anul 1999 președintele Emil Constantinescu i-a conferit ordinul Steaua României în rang de Mare Cavaler.

În anul 2003 cărții sale Jurnal 1990-1993 i se acordă premiul „Cartea anului” al revistei România literară. Juriul a fost alcătuit din Ioana Pârvulescu, Marina Constantinescu, Adriana Bittel, Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu, Alex. Ștefănescu si Tudorel Urian.[6]

În anul 2008 președintele Traian Băsescu a decorat-o post-mortem cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer.

Sursa:Wikipedia