[FOTO] Tradiție de Paște la Poliția Băile Herculane

472

La sediul Poliţiei oraşului Băile Herculane a avut loc, în această după-amiază, ceremonia de sfinţire a troiţei ridicate în faţa clădirii, precum şi sfinţirea sediului instituţiei, slujba religioasă fiind săvârşită de Prea Onoratul părinte Nicolae Pereş – protopopul Băilor Herculane, înconjurat de un sobor de preoţi. La eveniment au participat foşti şi actuali lucrători ai poliţiei staţiunii, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, precum şi câţiva localnici din zonă.

“Am avut deosebita plăcere ca în această a treia zi de Paşte să respectăm tradiţia săvârşirii slujbei religioase la troiţa ridicată lângă sediul Poliţiei Băile Herculane, omagiind astfel credinţa nestrămutată în mântuitorul nostru Iisus Hristos! Ne-am bucurat că alături de noi au fost prezenţi cetăţeni ai staţiunii, dar şi foşti lucrători ai Poliţiei oraşului Băile Herculane şi ai ISJ Caraş-Severin, iar prin activitatea noastră vom sluji cu credinţă la siguranţa şi bunul mers al comunităţii noastre!”, ne-a declarat comisarul şef de poliţie Simion Graţian – împuternicit la comanda Poliţiei oraşului Băile Herculane.

Iniţiatorul şi ctitorul acestei troiţe este comisarul şef de poliţie Radu Ştefan, fostul comandant al poliţiştilor de pe Valea Cernei : “Este o mare mândrie pentru noi, în a treia zi de Paşte, să participăm la această slujbă în faţa sediului Poliţiei oraşului Băile Herculane, la această troiţă care a fost ridicată cu ajutorul colegilor noştri, cu ajutorul conducerii IJP Caraş-Severin şi doresc ca această tradiţie să fie dusă mai departe peste ani!“.

Troiţa a fost sfinţită pentru prima dată la 3 mai 2016 şi a rămas tradiţia ca să fie săvârşită o slujbă religioasă la această troiţă în fiecare a treia zi de Paşte!

Paul-Sever SMADU