Crimă din dragoste în Cleveland făcută publică

Un american care a ucis un bătrân și a transmis crima în direct, pe Facebook, este căutat acum de polițiștii din Cleveland. Cercetările sunt cu atât mai intense cu cât într-o altă înregistrare pe contul lui de socializare, suspectul spusese că a omorât alte 13 persoane și că va continua să ucidă la întâmplare până când va fi prins. Presa americană relatează că totul a început după ce agresorul a fost părăsit de iubită.

Am cedat. Am ucis 13. Asta am făcut, am ucis 13 oameni şi voi continua să omor până când mă vor prinde”, a spus Steve Stephens într-un videoclip.

Filmarea a fost postată de bărbatul de 37 de ani pe contul său de Facebook. După ce a fost făcută această înregistrare, americanul şi-a oprit maşina lângă un bătrân de 78 de ani aflat pe trotuar şi l-a împuşcat cu sânge rece, aparent la întâmplare.

A fost un om bun. Urăsc faptul că nu mai e. Nici nu ştiu ce o să fac. E ireal. Mă simt de parcă mi s-ar opri inima”, a spus fiul bărbatului ucis.

Autorităţile din Cleveland îi cer suspectului să se predea şi îl avertizează că un efectiv impresionant de forţe de ordine, inclusiv agenţi FBI, sunt pe urmele lui.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu are sens. Nu mai este nevoie de alte vărsări de sânge”, a spus Calvin Williams, şeful poliţiei Cleveland.

Va fi prins. Nu trebuie să mai facă rău nimăni”, a declarat Frank Jackson, primarul din Cleveland.

Poliţia nu a confirmat că Steve Stephens ar mai fi ucis pe altcineva în afară de bătrânul omorât în direct pe Facebook. Potrivit presei de peste Ocean, suspectul a comis această crimă după o ceartă cu iubita, care l-ar fi părăsit.   (digi24)

Cele mai citite

Related Articles