Accidentul feroviar din Hunedoara: Unicom Tranzit, firma cu trenul deraiat la Merişor, nu exclude o eroare umană

Unicom Tranzit nu exclude o eroare umană în ceea ce priveşte accidentul feroviar din zona Merişor, în care mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, iar doi mecanici de locomotivă au murit, potrivit unui răspuns transmis luni de companie la solicitarea MEDIAFAX.

Potrivit Unicom Tranzit, personalul implicat în accidentul feroviar era apt din punct de vedere medical şi psihologic, mecanicii având experienţă profesională, însă compania nu exclude o eroare umană.

Personalul implicat în accident era apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru siguranţa circulaţiei, avea valabile toate autorizaţiile corespunzătoare funcţiei şi activităţii pe care o prestau şi erau instruiţi în legătură cu activitatea desfăşurată“, se arată în răspunsul transmis.

Operatorul feroviar privat Unicom Tranzit menţionează că “materialul rulant (locomotive şi vagoane) antrenat în acest accident era corespunzător din punct de vedere tehnic, având toate reviziile şi reparaţiile efectuate conform reglementărilor în vigoare”.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că accidentul feroviar s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare.

O comisie mixtă Procuratură/ AGIFER (n.r. – Agenţia de Investigare Feroviară Română) anchetează accidentul.

Operatorul feroviar privat Unicom Tranzit, al cărui tren de marfă a deraiat, deţine mai multe certificări, printre care şi pe cea de „securitate ocupaţională”, potrivit datelor postate pe site-ul transportatorului.

“Unicom Tranzit a fost certificată de către SRAC şi IQNET ca urmare a aplicării unui sistem de management al calităţii, al mediului şi al sanătăţii şi securităţii ocupaţionale, în conformitate cu cerinţele standardelor internaţionale (ISO 9001/2008, ISO 14001/2004, OHSAS 18001/2007)”, se arată pe site-ul societăţii.

De același autor

Related Articles