De Florii, explozie de culoare şi parfum în Parcul Tricolorului din Reşiţa

Explozie de culoare şi parfum în parcul Tricolorului din Reşiţa! Vremea frumoasă i-a scos afară astăzi pe cetăţenii dornici să îmbine utilul cu plăcutul. Dacă unii au făcut cumpărături, alţii s-au plimbat într-un peisaj de poveste.  Flori, aranjamente florale, fructe, prăjituri și dulcețuri ca la bunica, podoabe artizanale, produse tradiționale culinare au fost ingredientele perfecte pentru atmostera de sărbătoare care a cuprins Parcul Tricolor din Reșița, astăzi de Florii!

Primăria municipiului împreună cu SC Piețe Reșița si în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură a județului Caraș Severin organizează, în această perioadă, Târgul de Flori. În acest an, pe lângă comercianții de flori și aranjamente florale, producători de legume şi fructe, artizani şi mici fermieri, participă și meșteșugarii populari din județ care comercializează sculpturi în lemn, troițe, ceramică, dogărit, ouă încondeiate, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, sculptură în lemn și împletituri din nuiele.

Pe parcursul evenimentului, resitenii vor mai avea ocazia să cumpere și legume și fructe produse de localnicii din județul Caraș Severin , miere și produse apicole, cătină, siropuri natural, costume populare și podoabe artizanale, obiecte de decor si bijuterii hand-made.

 Târgul de flori se desfășoară până vineri, 14 aprilie, iar intrarea este liberă.

De același autor

Related Articles