3 tiruri implicate într-un grav accident de circulație în vestul țării

2601

Un grav accident rutier a avut loc în această după-amiază pe DN7, între localităţile Lipova şi Odvoş, în judeţul Arad. Evenimentul s-a produs după ce şoferul unuia dintre autotrenuri a pierdut controlul volanului din cauza vitezei.

Din primele informaţii se pare că un TIR încărcat cu porumb a intrat pe contrasens a izbit un alt autotren, pe care l-a scos în afara părţii carosabile, apoi autovehiculul de mare tonaj a acroşat un al treilea TIR încărcat cu produse alimentare.În urma impactului au rezultat două victime. Traficul a fost blocat două ore în zonă.

„În urma impactului au rezultat două victime. Din informațiile primite de la locul impactului, șoferii de TIR vorbesc românește, deci este foarte posibil ca șoferii să fie români. Au intervenit echipajul și elicopterul SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Arad din substația Lipova. Dintre cele două victime una este încarcerată, prezintă o politraumă, dar viața nu îi este pusă în pericol. Cealaltă victimă prezintă doar niște excoriații, fără probleme grave. Victima care a fost descarcerată, cu politraumă, a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, iar pacientul care a suferit excoriații a fost trasportat cu echipajul SMURD, la același spital”, a declarat pentru Jurnal aradean/Aradon, Mircea Bencecan, asistent șef al Serviciului Județean de Ambulanță Arad. –

sursa foto: ISU Arad