Trei românce evoluează în această săptămână în turneele WTA

53

După încheierea Open-ului de la Miami, în această săptămână, în circuitul WTA urmează turneele de la Charleston și Monterrey. Trei românce se vor afla pe tablourile principale ale celor două competiții.

La Charleston, în South Carolina, turneu din categoria WTA Premier, Irina-Camelia Begu e cap de serie numărul zece și o va întâlni pe Cagla Buyukakcay, din Turcia, în primul tur.

Pe lângă Begu, România va mai avea o reprezentată pe tabloul principal, aceasta urmând însă să fie decisă în urma ultimului tur al calificărilor. După victoriile obținute cu Aleksandra Wozniak (6-1 6-0) și Lucie Hradecka (6-2 6-3), Ana Bogdan și Alexandra Dulgheru se vor întâlni în runda decisivă a fazei preliminare a turneului american care se desfășoară pe zgură verde.

Principalele jucătoare care vor fi prezente la Charleston sunt Madison Keys (cap de serie numărul 1), campioana de la Miami, Johanna Konta (2), Venus Williams (3), campioana de la Indian Wells, Elena Vesnina (4) și finalista de la Miami, Caroline Wozniacki (5).

La Monterrey, Patricia Maria Țig urmează să o întâlnească pe croata Donna Vekic, iar, apoi, dacă va merge mai departe, se poate duela cu a șaptea favorită, Alize Cornet, în runda secundă, scrie digisport.ro

Deși turneul mexican, care va avea loc pe hard, face parte doar din categoria International, la el va fi prezentă și lidera mondială, Angelique Kerber. Germanca se află pe aceeași jumătate de tablou cu Țig, dar și cu Carla Suarez Navarro (4), Ekaterina Makarova (4) și Eugenie Bouchard.