Traseele turistice din Valea Cernei îşi aşteaptă vizitatorii! În Băi la Herculane!

Creşterea temperaturilor din ultima perioadă îi încurajează pe mulţi turişti care ajung pe Valea Cernei să pornească pe traseele turistice din împrejurimi, fiind şi acesta un motiv pentru administraţia Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei să accentueze pregătirile pentru deschiderea sezonului turistic.

“Pe câteva trasee turistice s-au făcut deja marcaje, s-au instalat săgeţi indicatoare, panouri informatice la intrarea în traseu… Vom continua cu refacerea marcajelor după această perioadă cu precipitaţii abundente, vom stabiliza potecile, vom stabiliza şi traseul spre Crucea Albă, care a fost nepracticabil în sezonul rece, deja am cumpărat cabluri şi tot ce este necesar. De asemenea, vom curăţa de vegetaţie forestieră traseul de la Grota Haiducilor spre Grota cu Aburi, deoarece serpentinele s-au împădurit de-a lungul timpului şi au avut loc doborâturi de vânt în această perioadă” , ne-a declarat Codruţ Pârvu – responsabil de comunicare în cadrul Administraţiei Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.

Pe lângă lucrările de întreţinere, vor avea loc şi acţiuni de ecologizare a traseelor turistice : “Acţiuni de igienizare vom face tot timpul anului de acum înainte… La Grota Haiducilor s-a făcut deja o ecologizare, sperăm ca turistul care ajunge în zonă să nu arunce toate gunoaiele la intrarea în traseu!…  S-a senalat prezenţa turiştilor pe traseele turistice, dar deocamdată nu este u mare aflux… Cele mai frecventate trasee sunt Cascada Vânturătoarea şi Cheile Ţesnei, de asemenea Crucea Albă şi traseul foişoarelor”, spune Codruţ Pârvu.

Paul-Sever SMADU

Cele mai citite

Related Articles