Elevii și silvicultorii de pe Valea Cernei – împreună de LUNA PLANTĂRII ARBORILOR!

Centrul de Vizitare a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei a organizat astăzi o acţiune dedicată marcării LUNA PLANTĂRII ARBORILOR, la care au participat elevi de la şcolile din Topleţ şi Băile Herculane, reprezentanţi ai instituţiei organizatoare, ocoalele silvice din Mehadia şi Băile Herculane.

Elevilor le-a fost prezentată semnificaţia sărbătorii silvicultorilor din perioada 15 martie-15 aprilie, precum şi rolul şi importanţa pădurii în viaţa comunităţii, aspectele fiind susţinute de ing. Ioan Gaşpar – directorul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, ing. Grigore bardac – şeful Ocolului Silvic Băile Herculane, ing. Constantin Vlaicu – din partea Ocolului Silvic Mehadia şi Codruţ Pârvu – responsabil comunicare în cadrul Administraţiei Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.  De asemenea, elevii liceului din oraşul de pe Valea Cernei au scos în evidenţă activitatea pe care o desfăşoară în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului, sub coordonarea profesoarei Corina Trifina.

“A fost un moment inedit şi în cadrul acestei acţiuni ne-am prezentat acţiunile pe care le-am făcut în perioada 2015-2016, marcarea de trasee turistice, vopsirea Foişorului Galben şi Foişorul Roşu şi drumeţii”, ne spunea o elevă din Băile Herculane. Un alt elev participant la acest eveniment ne-a declarat: ” Eu cred că această întâlnire a fost benefică pentru toţi participanţii, fiindcă trebuie expus mai mult efortul autorităţilor care încearcă să menţină pădurile să arate cât de cât decent! Implicarea înseamnă responsabilitate şi o anume răspundere pentru ceea ce facem în momentul în care desfăşurăm un proiect şi prin implicarea elevilor vom dezvolta mai mult zona şi responsabilitatea va creşte pe umerii acestora, deoarece pentru un proiect trebuie realizate anumite planuri, trebuie realizat un anumit buget şi trebuie să depunem un minim efort ca să iasă treaba exact cum ne dorim să iasă!”

După activitatea teoretică, elevii au avut parte şi de o parte practică în apropierea Centrului de Vizitare, prin care au deprins tehnica plantării puieţilor de paltin, puşi la dispoziţie cu generozitate de pădurarii Ocolului Silvic din oraşul de pe Cerna, uneltele pentru plantare fiind aduse de la Ocolul Silvic Mehadia!

Paul-Sever SMADU

De același autor

Related Articles