Britanicii trimit avioane militare Eurofighter Typhoon în România

Forțele aeriene britanice au decis să trimită  în România patru avioane Eurofighter Typhoon, care vor lua parte la misiuni specifice de poliție aeriană, a declarat luni ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, transmite Agerpres care citează publicația  The Mirror.

Cele patru avioane vor ajunge în câteva săptămâni la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde vor staționa aproximativ patru luni, perioadă  în care vor sprijini avioanele de vânătoare ale statului român în misiunile de patrulare aeriană în arealul  Mării Negre.

‘Marea Britanie își consolidează sprijinul față de apărarea colectivă a NATO de la nord până în sudul Alianței’, a afirmat ministrul Michael Fallon în anunțul legat de relocarea celor patru avioane Eurofighter Typhoon în România.

‘Prin această desfășurare, avioanele RAF (Royal Air Force) vor participa la securizarea spațiului aerian al NATO și vor asigura aliații noștri în regiunea Mării Negre’, a mai spus oficialul britanic.

Eurofighter Typhoon este un avion multi-rol de vânătoare cu motor dublu. Avionul  este proiectat și construit de un consorțiu de trei companii partenere distincte: Alenia Aeronautica, BAE Systems și EADS, companii care colaborează prin intermediul unei companii susținătoare Eurofighter GmbH, care a fost creată în anul 1986. Proiectul este gestionat de către NETMA (NATO Eurofighter and Tornado Management Agency – Agenția de Gestionare a Eurofighter și Tornado NATO), care acționează în calitate de prim client.

Performanțe ale avionului Eurofighter Typhoon:

  • Viteza maximă la 10.999 m:+2,00 Mach
  • Viteza maximă la nivelul mării:+ 1,2 Mach
  • Viteza maximă de croazieră la 10.999 m:+1,3 Mach
  • Viteza maximă de urcare:+18.288 m pe minut

Cele mai citite

Related Articles