Au bătut palma: administraţia CFR SA şi sindicatele au ajuns la un acord

99

Administraţia CFR SA şi sindicatele feroviare au semnat miercuri un acord care asigură cadrul normal şi legal de funcţionare a companiei, până la semnarea Contractului Colectiv de Muncă 2017/2018, şi păstrarea drepturilor esenţiale pentru salariaţi precum sporurile, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă şi a ajutoarelor sociale.

Potrivit companiei, după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, cele două părţi urmează să promoveze o grilă de salarizare bazată pe coeficienţi de ierarhizare care să reflecte în mod echitabil importanţa funcţiilor şi a meseriilor la compania CFR SA.

“Pe agenda întâlnirii din cursul acestei zile s-au mai aflat subiecte precum îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, importanţa continuării programelor de investiţii în infrastructura feroviară şi asigurarea unor relaţii de muncă echitabile. Administraţia companiei consideră esenţială continuarea colaborării şi menţinerea unui dialog transparent în relaţia cu reprezentanţii salariaţilor, astfel încât prin aceste eforturi comune să se asigure buna desfăşurare a activităţii feroviare. Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru problemele cauzate de protestul spontan declanşat astazi de salariaţii feroviari şi îi asigură că toate soluţiile stabilite prin acest ACORD dar şi demersurile viitoare au drept scop continuitatea activităţii companiei şi implicit a traficului feroviar în condiţii normale pe întreaga reţea de cale ferată”.

La rândul său, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a participat la negocierile de miercuri dintre administraţiile şi organizaţiile sindicale, a arătaţ într-un comunicat că bugetele companiilor feroviare pentru acest an prevăd creşteri salariale şi a făcut apel la liderii sindicali ca această informaţie să ajungă şi la oameni.

“Am avut în vedere mărirea anvelopei salariale pentru angajaţii feroviari. Se pare că mesajul aceasta nu a ajuns în teritoriu. Ca lideri de sindicaţ spuneţi că nu susţineţi acest protest spontan. Cu toate acestea, fac apel şi la dumneavoastră, să vă asiguraţi că informaţia despre creşterea salarială va ajunge la oameni. În bugetele CFR S.A. şi CFR Călători sunt prevăzute creşteri salariale. Bugetele vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern. În prezenţ proiectele se află pe circuitul de avizare”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

O parte dintre angajaţii feroviari au declanşat miercuri dimineaţa un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe şapte regionale, mai puţin Constanţa, a informat CFR SA.

Trenurile au fost oprite pe regionalele Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi şi Galaţi. Contractul colectiv de muncă al angajaţilor CFR SA a expirat miercuri, iar joi expiră şi Contractul colectiv de muncă al angajaţilor de la CFR Călători.