Un număr de 535 de comune din România au grade de sărăcie peste medie și severe, numărul persoanelor marginalizate fiind de 427.046, se arată într-un comunicat de presă al Institutului pentru Politici Sociale și Administrative și al Asociației Asistenților Sociali din România.

Numărul asistenților sociali din serviciile publice de asistență socială este însă foarte mic în raport cu necesitatea intervenției. Ca exemplu, comunitățile rurale marginalizate din România sunt distribuite în 992 de comune (35% din totalul comunelor din țară). 535 din aceste comune au grade de sărăcie peste medie și severe. Numărul persoanelor care trăiesc în zonele marginalizate ale celor 535 de comune este de 427.046. Potrivit prevederilor legale de angajare a unui asistent social la 300 de persoane care au nevoie de suport, în aceste comunități ar trebui să fie un număr minim de 1.423 de asistenți sociali”, se arată în documentul remis agenţiei Agerpres.

Potrivit acestuia, în realitate sunt 292 de asistenți sociali angajați, iar acest număr reprezintă 20% din personalul necesar. Potrivit datelor Eurostat, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei.

Sursa foto: dcnews.ro

DISTRIBUIȚI

Lasă un comentariu