Premierul Sorin Grindeanu şi viceprim-ministru Sevil Shhaideh vin astăzi la Reşiţa

192

Primul ministru Sorin Grindeanu se va întâlni astăzi cu autoritățile locale și județene din Caraș-Severin. În agenda premierului sunt trecute și discuții cu managerii instituțiilor din sănătate, ce cei ai UCM și ai UEM Reșița. Șeful Guvernului este însoțit și de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh.

De la ora 10.00, delegația guvernamentală va purta discuții cu prefectul județului Caraș Severin, Florența Albu și cu președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, iar apoi cu reprezentanții Unităților Administrativ Teritoriale din Caraș-Severin. Tot la sediul Prefecturii va avea loc o întâlnire pe teme de sănătate cu factorii decizionali din județ.

În jurul prânzului, Sorin Grindeanu are programate întâlniri cu management-ul UCM Reșița și cu membrii sindicatului, iar apoi cu conducerea Universității Eftimie Murgu.

Vizita de astăzi are şi o tentă politică, premierul urmând să aibă discuţii şi cu membrii PSD din Caraş-Severin.

PROGRAMUL PREMIERULUI SORIN GRINDEANU
Vineri, 17 martie 2017

Ora 10.00 Întâlnire cu prefectul județului Caraș Severin și cu președintele Consiliului Județean
(sediul Consiliului Județean Caraș Severin)

Ora 10.20 Întâlnire cu reprezentanții Unităților Administrativ Teritoriale din Caraș-Severin
Participă Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene
(sediul Consiliului Județean Caraș Severin)

Ora 10.45 Întâlnire pe teme de sănătate cu factorii decizionali din județ
(Sediul Prefecturii Caraș Severin)

Ora 11.30 Întâlnire cu management-ul Uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița
Participă la întâlnire și membrii sindicatului
(sediul UCMR)

Ora 12.30 Întâlnire cu conducerea Universității Eftimie Murgu Reșița
(Sediul Universității Eftimie Murgu Reșița)

Ora 13.30 Conferință de presă
(Sediul PSD Caraș Severin, Str. George Enescu, Nr. 8, Reșița)

Ora 17.30 Vizită la AEM Luxten Timișoara
(Sediul AEM Luxten)

(Sebastian Dragomir)