Motto: „Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, costumele, locurile, spaţiul românesc. Duceţi-vă să vedeţi ceea ce am putut să realizez eu, la Târgu-Jiu”! Constantin Brâncuși

S-au împlinit, 142  de ani de când cel de-al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși și al Mariei Brâncuși, născut în Hobița, Gorjului, pe 19 februarie 1876,Constantin Brâncuși a venit pe pământ să facă piatra să cânte!

Iubitor de neamul său românesc și pătruns de smerenia țăranului român, Brâncuși l-a  cheamt  pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, să îl  spovedească  și împărtășească, apoi i-a mărturisit  că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.

 Din păcate pe 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stingea  din viață la ora 2 dimineața, iar pe  19 martie era înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

De șase decenii , marele artist român se află după cum îi plăcea să spună -„foarte aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!…  Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire”.

O altă mare personalitate românească, Tristan Tzara, mărturisea într-un articol scris în anul  1922 despre întâlnirea sa cu Brâncuşi:  „Constantin Brîncuşi este înconjurat de vestigii ale timpului care reprezintă pământul, marea şi pădurea. Are în ochi o flacără subtilă şi tăioasă ”.

În această exprimare a lui Tzara vădit marcată de întâlnirea cu patriarhul Brâncuşi, scoate în evidenţă până la urmă sentimentul amândurora de apatrizi, un destin comun, al ambilor pământul, marea şi pădurea, fiind ţara de unde au plecat şi care şi-a permis până în zilele noastre să-i dejmoştenească prin uitare.Toate acestea, ducând parcă la destinul comun al marilor artişti…În momentele lor de întâlnire Brâncuşi cânta cântece româneşti şi îi spunea prietenului său Tzara:  „Patria mea, familia mea, sunt pământul ce se învârte, adierea vântului, norii care trec, apa care curge, focul care încălzeşte, iarba, fânul,noroiul, zăpada”.

O mărturie despre Constantin Brâncuși, pentru ascultătorii Radio Reșița, a făcut actrița, profesorul universitar și dramaturgul, Olga Delia Mateescu , fiica iubitei actrițe a teatrului reșițean Aura Râmniceanu, care preţ de trei decenii a slujit scena bănățeană, în care dezvăluie cum a început iubirea pentru Constantin Brâncuși și operele sale:

De la Reșița am aflat despre Brâncuși. Mama îmi cumpăra albume de pictură și a cumpărat și un album Brâncuși. Apoi, am fost în vizită la Târgu-Jiu și când am văzut complexul de acolo, ca să fiu sinceră, nu m-a impresionat, m-am uitat și mama mi-a explicat despre ce este vorba, dar mi-au rămas în minte și încetul cu încetul, sub „Poarta Sărutului”,  cum eronat i se spune, în mintea mea  s-a așezat „Cumințenia Pământului”. La „Masa Tăcerii”,  în jurul mesei se plimbă „Domnișoara Pogany”. M-am așezat pe unul din taburetele din jurul mesei și mi-a părut rău că nu ajungeam la masă și a trebuit să tac, să nu vorbesc cu nimeni”.

 Despre Constantin Brâncuși este aproape imposibil  să povestim importanța și influența sa în cultura mondială, dar asemeni zicerilor sale „Viața se aseamănă cu o spirală. Nu știm în ce direcție este ținta ei, dar trebuie să mergem în direcția pe care o credem cea justă”, singura direcție este cea a sufletului care-i pune o lacrimă în lumina neuitării, pentru că alături de el pășim demni în eternitatea spiritului românesc, ca o sculptură ce  nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal  şi în pământ.

 Epilog:„Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”. Constantin Brâncuși”

Anca Bica Bălălău