Șoseaua spre vama Moravița, blocată de… frigidere

Accident spectaculos în județul Timiș.

Drumul care face legătura între Timișoara și vama Stamora Moravița a fost blocat din cauza unui TIR răsturnat pe carosabil. Accidentul a avut loc pe DN 59B. Șoferul, un tânăr sârb, în vârstă de 26 de ani, a pierdut controlul autotrenului, în timp ce se îndrepta spre municipiul de pe Bega. Remorca i-a intrat în balans iar autovehiculul de mare tonaj s-a răsturnat pe carosabil. Întreaga marfă, mai multe frigidere, au ajuns pe carosabil.

Din cauza accidentului, traficul rutier pe acest drum, în zona Deta, a fost blocat pentru câteva ore. Șoferul a fost rănit și a fost preluat de un echipaj medical care l-a transportat la spital. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte în care s-a produs accidentul.

Sursa: pressalert.ro
Foto: ziarelive.ro

Cele mai citite

Related Articles