Soluție provizorie pentru apa din Caransebeş

Creşterea nivelului din lacul de acumulare de la Zerveşti – soluţia provizorie pentru limpezirea apei în Caransebeş.

Comitetul pentru situații de urgență al județului Caraș-Severin s-a reunit astăzi pentru a găsi o soluție la problema apei nepotabile din municipiul Caransebeș.

Este aproape de necrezut cum o mână de oameni – la propriu, adică 5- ţin în mână soarta alimentării cu apă a celui de-al doilea oraş ca mărime , din Caraş-Severin. Cei 5 cetăţeni din Turnu Ruieni deţin terenul de care SC Hidroelectrica SA ar avea nevoie pentru a devia cursul pârâului Dalci, cel care contribuie în mare măsură la poluarea lacului de acumulare Zerveşti- sursa de alimentare a municipiului Caransebeş. Deşi societatea a încercat şi în trecut să efectueze o astfel de lucrare, proprietarii au câţtigat în instanţă dreptul de a-şi păstra terenurile neatinse, iar orice intervenţie în zonă a devenit imposibilă.

Astfel că, reprezentanţi ai SC Hidroelectrica, ai Apelor Române, ai SC Aquacaraş, ai Gărzii de Mediu şi ceilalţi membri ai Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă convocaţi de prefectul Florenţa Albu au cautat soluţii pentru ca apa să revină în standardele normale de potabilitate. O rezolvare de moment a situaţiei a fost creşterea nivelului lacului de acumulare Zerveşti, ceea ce s-a mai întâmplat şi în trecut. În astfel fel, turbiditatea se diluează , iar societatea Aquacaraş o poate trata pentru a o face propice consumului casnic.

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, prezent la reuniune a declarat că soluţia este provizorie şi că o soluţie pe termen lung rămâne devierea pârâului Dalci.

Această deviere, care înseamnă săparea unui canal de numai 80-100 de metri , reprezintă o lucrare de interes local, care poate fi efectuată cu un efort financiar suportabil, dacă ar putea fi obţinut permisul acelor 5 proprietari. Pentru asta, s-a luat hotărârea formării unei comisii care să discute din nou atât cu administraţia locală din Turnu Ruieni –care este administratorul de drept al pârâului Dalci, cât şi cu persoanele respective, astfel încât lucrarea de deviere să poată fi într-un final realizată.(Daniela Tudor)

1 COMENTARIU

  1. Da, abia saptamana viitoare, probabil se vrea, sa se ascunda adevaratul motiv pentru poluarea apei din paraul Dalci. Se taie lemne si sunt trase prin apa, cei din zona stiu ca nu este drum decat pe albia paraului. Nu e mai simplu sa respectam legea si sa interzicem exploatatorilor de masa lemnoasa sa treaca prin albia paraului? E normal ca oameni sa aiba in apa de la robinet ulei de motor? Cum de nu se sesizeaza nimeni ca de 15 ani apa era limpede, chiar daca si atunci ploia, iar acum cand se taie padurea, albia este folosita ca drum… Este normal? Ce e mai usor? Sa respectam legea sau sa deviem paraul Dalci?
    Cu ce se ocupa Garda de Mediu? Oficialitatile au ochii inchisi?

Comentariile sunt închise.

Cele mai citite

Related Articles