Energie electrică mai ieftină pentru Băile Herculane

115

Compensarea energiei electrice produsă la centrala fotovoltaică din Băile Herculane are efecte benefice asupra bugetului oraşului de pe Valea Cernei, aspect reliefat de prima factură din acest an primită de primărie.

“Zilele trecute am primit prima factură de la noul furnizor de energie electrică pentru Primăria Băile Herculane şi comparativ cu luna ianuarie a anului trecut – când am avut o factură în jur de 21.500 lei – , în urma compensării cu energia produsă de centrala fotovoltaică, anul acesta avem o factură de 13.200 lei.De aici reyultă o economie de aproximativ 40 la sută şi în lunile următoare, datorită faptului că ziua va creşte, vom avea o producţie mult mai mare generată de panourile centralei fotovoltaice din Băile Herculane”, a declarat Cristian Miclău – edilul-şef al urbei de pe Cerna.

Banii obţinuţi în urma acestei economii vor fi direcţionaţi spre alte sectoare vitale pentru dezvoltarea oraşului de pe Valea Cernei, ne-a precizat Cristian Miclău.

Paul Sever Smadu